Două sisteme de irigare au ajuns de la Apele Moldovei în gestiunea producătorilor agricoli

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sistemele de irigare din Criuleni şi Lopatna au fost scoase din gestiunea agenţiei Apele Moldovei
Sistemele de irigare din Criuleni şi Lopatna au fost scoase din gestiunea agenţiei Apele Moldovei

Agenţia Apele Moldovei a transmis în gestiunea asociaţiilor utilizatorilor de apă pentru irigaţii sistemele de irigare din Criuleni şi Lopatna.

Acordul a fost semnat pe o perioadă de 30 de ani. Sistemele urmează a fi reabilitate în cadrul unui program cu finanţarea Guvernului SUA, relevă IPN.

Ministrul în exerciţiu al mediului, Gheorghe Şalaru, a declarat că astfel se va îmbunătăţi managementului bazinelor hidrografice – unul din principalele obiective ale Programului Compact. „Sperăm să restabilim cel puţin 11 staţii de irigare. Să protejăm cel puţin 15.000 de hectare şi să asigurăm securitatea alimentară a Republicii Moldova”, a declarat Gheorghe Şalaru.

Programul de reabilitare este finanţat de Guvernul SUA, prin intermediul Fondului Provocările Mileniului din Republica Moldova. Potrivit directorului executiv al fondului, Valentina Badrajan, lucrările de reabilitare a sistemelor de irigare din Criuleni şi Lopatna vor demara într-o lună. „Ne aflăm la ultima etapă de negociere a contractelor cu o companie care va fi responsabilă de reabilitarea sistemelor şi cu alta care va supraveghea procesul”, a spus Valentina Badrajan. Darea în exploatare a sistemelor de irigare este preconizată pentru vara anului 2015.

Sistemele de irigare Lopatna şi Criuleni sunt astăzi parţial funcţionale. În zona sistemului centralizat de irigare Lopatna sunt circa 530 de proprietari de terenuri agricole din patru localităţi, 460 dintre care sunt membri ai Asociaţiei Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii Lopatna. În aria sistemului centralizat de irigare Criuleni activează 500 de agricultori, 300 dintre care sunt membrii asociaţiei locale de irigaţii.

Transferul managementului sistemelor de irigare către utilizatori este o acţiune inovativă pentru sectorul de irigare din Republica Moldova. Experienţe similare există în România, Croaţia, Serbia şi Portugalia.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite