Dosar penal în cazul ipotecării celor 546 de metri pătraţi de la Spitalul Clinic Republican

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În acest spaţiu urmează să fie amenajată o secţie de imagistică medicală. Foto: Dumitru Goncear
În acest spaţiu urmează să fie amenajată o secţie de imagistică medicală. Foto: Dumitru Goncear

Anchetatorii susţin că în acest moment banca împreună cu care a fost contractată ipoteca poate începe oricând procedura de intrare în posesie a spaţiului gajat din interiorul spitalului.

Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) a deschis dosar penal pe faptul punerii sub ipotecă a unei suprafeţe de 546 de metri pătraţi de la parterul Spitalului Clinic Republican. Potrivit Procuraturii Anticorupţie, urmărirea penală a fost iniţiată pe faptul depăşirii atribuţiilor de serviciu de către un funcţionar public, care, conform Codului Penal, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 la 10 ani. 

În comunicatul emis de către CNA se arată că printr-o scrisoare de intenţie emisă în data de 15 noiembrie 2012, Ministerul Sănătăţii şi-a dat acordul de ipotecare a acestui spaţiu către Moldindconbank, în urma contractului de parteneriat public-privat pentru reconstrucţie semnat pe 24 noiembrie 2011, în vederea asigurării returnării creditului de 12 milioane de lei de către Euromed Diagnostic SRL şi a unui credit de 5,5 milioane de euro, de către Medproiect SRL. Cea de-a doua companie nu figurează în contractul de parteneriat public-privat în cauză. Suma totală a creditelor acordate depăşeşte 10 milioane de euro şi 97 de milioane de lei.

Totodată procurorii Anticorupţie susţin că Spitalul Clinic Republican a intrat în proces de reorganizare, în urma unui ordin al ministrului Andrei Usatâi în data de 25 decembrie, care prevede comasarea instituţiei medicale vizate, a Institutului de Cardiologie şi a Institutului de Neurologie şi Neurochirurgie sub un management comun. Acest lucru îi permite oricând băncii să demareze procedura de intrare în posesie a spaţiului ipotecat.

„Sperăm că banca nu a iniţiat această procedură şi că există o cale legală de a anula această prevedere contractuală. Acest spaţiu ipotecat nu mai pate fi înstrăinat sau gajat în alte scopuri. Nu avem forţa de a anula această prevedere contractuală, dar putem interveni pentru anularea ei. Ne gândim la o formulă prin care ipoteca ar putea fi schimbată de pe acel spaţiu pe un alt bun“, a spus directorul adjunct al Direcţiei de urmărire penală din cadrul CNA, Bogdan Zumbreanu.

Ministrul Andrei Usatâi susţine că decizia de creditare a fost luată în luna octombrie a anului trecut, de o comisie de mediere la care au participat şi procurorii Anticorupţie şi că spaţiul a fost alocat pentru depozitarea şi instalarea mai multor aparate de radiologie şi imagistică medicală. „Acum spaţiul este în gaj temporar. După ce vor fi aduse toate aparatele, gajul va fi mutat de pe spaţiu pe echipamente“, a spus ministrul Usatâi pentru „Adevărul“. El a adăugat că aparatajul este adus în proporţie de 90% şi că până la 1 februarie ar urma să fie depozitat integral.

Deocamdată nimeni nu are statut de bănuit în acest caz.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite