Dorin Chirtoacă: Alegerile anticipate ar fi un laţ la gâtul Republicii Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dorin Chirtoaca

Liberalii sunt gata să facă o coaliţie de guvernare pro-europeană alături de PLDM şi PD, a declarat Dorin Chirtoacă, în cadrul emisiunii „Fabrika” de la postul de televiziune „Publika TV”, transmite IPN.

„La nivel central se poate de format o coaliţie parlamentară pro-europeană din deputaţii PLDM, PDM, PL şi PREM, care să activeze sub îndrumarea UE, cu un procuror general independent, nu numaidecât din afara ţării, dar să fie independent şi ales cu implicarea UE. Ca să fie exclusă coruperea lui în cele mai răsunătoare cazuri şi nu numai”, a declarat Chirtoacă.

Referindu-se la potenţiala coaliţie din Consiliul municipal Chişinău, ales la 14 iunie, fruntaşul liberal a spus că, probabil, va din formată o coaliţie din 26 de consilieri PL, PPEM, PLDM şi PDM. „Comuniştii cel mai probabil nu vor face coaliţie cu PSRM. Aceştia vor avea o poziţie neutră, vor constitui o punte dintre coaliţia pro-europeană şi cea a PSRM”, a opinat Chirtoacă.

Vicepreşedintele Partidului Liberal s-a pronunţat împotriva alegerilor parlamentare anticipate. „Alegerile parlamentare anticipate ar însemna un laţ la gâtul Republicii Moldova. Din situaţia existentă , PSRM şi Renato Usatîi ar putea câştiga majoritatea parlamentară. Aceasta ar transforma Republica Moldova într-o nouă Crimee sau Doneţk. Dar sunt oameni care vor merge la vărsare de sânge pentru a nu admite acest lucru. Reacţiile vor fi mult mai dure decât acţiunile de protest ale platformei „DA”, a spus fruntaşul liberal.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite