Doi foşti angajaţi ai Direcţiei Educaţie Floreşti vor compărea în faţa instanţei de judecată
0
FOTO Simbol Adevărul
Fostul şef şi metodista Direcţiei Generale Educaţie Floreşti sunt învinuiţi de abuz de serviciu şi fals în acte publice.
Potrivit Procuraturii Anticorupţie, fostul şef al Direcţiei şi-a atribuit ilegal salariul de conducător al unui cerc de creaţie din raion. Astfel, în decursul anului de studii 2011 – 2012 el a primit în total un salariu de 6.600 de lei, perioadă în care de facto acesta nu a activat şi nu a predat la cercul respectiv.
De asemenea, procurorii au mai stabilit, că învinuitul, împreună cu metodista Direcţiei, au falsificat dosarul de atestare pentru a i se conferi grad didactic necorespunzător, în calitate de profesor de limbă şi literatură română.