Dodon: Moldovenii vor o guvernare de stânga. Vom câştiga turul 2
0Socialistul Igor Dodon a declarat luni, 31 octombrie, într-o conferinţă de presă, că este convins de victoria sa în turul doi al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova.
„Vreau să spun că noi apreciem rezultatele primului tur ca foarte bune şi favorabile. Haideţi s-o spunem sincer: majoritatea sondajelor arătau o situaţie mult mai proastă, le-am dat peste cap experţilor şi analiştilor. V-am surprins, vă vom surprinde şi pe mai departe“, a declarat Dodon.
În opinia candidatului PSRM, primul tur a arătat clar că populaţia Republicii Moldova doreşte o guvernare de stânga.
„Cetăţenii sunt împotriva celor care s-au aflat la guvernare în ultimii şapte ani. Sunt sigur că următorul preşedinte va fi de stânga. Guvernarea nu a putut să obţină un scor mai bun pentru candidata sa, a oligarhilor, decât 38%. Utilizând media lui Plahotniuc, nu a putut obţine un scor mai bun“, a adăugat Igor Dodon.
Socialistul susţine că, dacă din stânga ar fi fost un singur candidat, victoria ar fi fost din primul tur: „Sunt ferm convins că Maia Sandu va pierde în turul doi. Dacă vom avea susţinerea unor parteneri de stânga, victoria va fi de 60%-40%. Acesta va fi rezultatul turului doi. Aşa că, stimată doamna Maia Sandu, pregătiţi-vă! Noi ne cunoaştem. Eu stimez oponenţii mei politici, mai ales pe domnişoara Sandu. Abordarea va fi una cinstită, sinceră, onestă. Dar pregătiţi-vă să pierdeţi aceste alegeri. Încă nu aţi crescut pentru a câştiga aceste alegeri. Stimaţi colegi, noi suntem mult mai mulţi în Republica Moldova, haideţi să ne consolidăm!”.
Dodon a reiterat că este ferm convins că în turul doi vor ieşi mult mai mulţi la vot. „Noi deja am lansat toate procesele organizatorice. Va fi invitată la Chişinău toată conducerea, ne pregătim foarte serios pentru turul doi. Suntem mult mai pregătiţi. Aş vrea să înţeleagă cetăţenii că acum veţi alege între opozitie şi cea care a fost la guvernare cu Plahotniuc în ultimii şapte ani“, a afirmat socialistul.
De asemenea, liderul PSRM a făcut un apel către Partidul Nostru, condus de Renato Usatîi, dar şi către PCRM, ca să fie sprijinit în aceste alegeri.
„Noi suntem mult mai mulţi în Republica Moldova, haideţi să ne consolidăm forţele, de ce electoratul de dreapta se poate consolida, iar noi nu?”, a încheiat politicianul.
Igor Dodon a obţinut, în urma numărării voturilor de duminică, 48,22%, cu 10% mai mult decât contracandidata sa proeuropeană Maia Sandu.