Dodon începe lupta cu unioniştii din Moldova de la satul său natal: Unii imperialişti din România au trecut limita

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO presedinte.md
FOTO presedinte.md

După ce 12 primării din Republica Moldova au semnat declaraţii simbolice de unire cu România, iar în presă se vehicula că şi satul natal al şefului statului, Sadova, ar putea semna documentul, Igor Dodon a decis să iasă primul la atac. Opt dintre cei treisprezece consilierii locali din Sadova au semnat o declaraţie prin care condamnă acţiunile unioniştilor. Cinci dintre aceştia fac parte din PSRM, doi sunt din PDM şi unul din PLDM.

„Noi suntem răbdători, dar totul are o limită, fiindcă cei obraznici nu ştiu de bun simţ. În aceste zile, unioniştii sponsorizaţi şi îndemnaţi de unii ideologi imperialişti de aici sau de peste Prut au trecut această limită”, a declarat Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

Şeful statului consideră că declaraţiile de unire sunt tentative de a lichida statul şi „e o dovadă că s-a îngroşat gluma cu unionismul”. 

„Aceasta e deja acţiune anticonstituţională vădită. Şi dosarele penale îşi vor găsi „eroii”, inevitabil, la timpul potrivit”, a continuat preşedintele.

El susţine că acei consilieri care au votat declaraţiile de unire, i-au determinat pe cei care se opun unirii să-şi afirme o dată în plus ataşamentul lor profund pentru ţara natală – Republica Moldova. 

„Numeroşi lideri din satele şi raioanele ţării îmi sună şi îmi spun că sunt gata să semneze declaraţii prin care sprijină cu încredere statalitatea Republicii Moldova”, a menţionat Dodon.

Potrivit lui, o asemenea poziţie patriotică o împărtăşesc majoritatea absolută a aleşilor locali. 

„Şi sunt mândru că prima localitate în care majoritatea consilierilor (8 din 13) au semnat o declaraţie de sprijin a statalităţii moldoveneşti este Sadova, satul meu natal. Vă mulţumesc, dragi consăteni”, a spus şeful statului.

Igor Dodon s-a arătat convins că şi alte localităţi vor semna declaraţii similare.

„Prin care să demonstrăm că avem ţara noastră, avem casa noastră şi ştim să fim patrioţi adevăraţi atunci când este ameninţată direct statalitatea şi identitatea noastră”, a conchis preşedintele

x
x
x
Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite