Dobânzi mai mici la credite
0Persoanele fizice vor putea accesa la costuri reduse începând cu 10 aprilie, creditele pentru nevoi personale "Accesibil BCR" și overdraft pe card salarial, fără gaj, pe un termen de până la 2 ani, anunţă BCR Chişinău.
Astfel, pentru persoanele cu o istorie de credit bună, care nu au admis întârzieri la rambursarea creditului şi plăţilor aferente mai mari de 15 zile, rata dobânzii se reduce până la 15%. Persoanele fără istorie de credit, vor beneficia de o dobândă de 16%.
Pentru posesorii de carduri salariale BCR Chişinău, care au o istorie de credit bună, dobânda la overdraft pe card se reduce până la 17%, fără achitarea altor comisioane suplimentare. Cei fără istorie de credit vor putea accesa un overdraft pe card la o rată a dobânzii redusă până la 18%, fără aplicarea altor comisioane aferente creditului.
"Creditele la costuri mai reduse pentru persoanele fizice face parte din angajamentul BCR Chişinău de a oferi soluţii financiare accesibile şi eficiente pentru clienţii săi. Suntem mereu la dispoziţia clienţilor noştri pentru a înţelege mai bine nevoile lor de finanţare, şi să ne construim ofertele noastre potrivit posibilităţilor şi necesităţilor cetăţenilor Moldovei", a declarat Sorin Andrei, preşedintele BCR Chişinău.