Dmitri Medvedev vorbeşte despre cauza care ar declanşa un nou război mondial. „Mii de criminali au venit în Europa cu o misiune“

0
0
Dmitri Medvedev susţine că lansarea operaţiunilor terestre în Siria ar duce la un nou război mondial
Dmitri Medvedev susţine că lansarea operaţiunilor terestre în Siria ar duce la un nou război mondial

Prim-ministrul Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, a declarat că marile puteri trebuie să se aşeze la masa negocierilor pentru a pune capăt războiului din Siria şi că o ofensivă terestră străină în această ţară ar putea duce la izbucnirea unui „nou război mondial”, transmite Agerpres.

Şeful Executivului de la Moscova a afirmat, în cadrul unui interviu publicat vineri, 12 februarie, de cotidianul german Handelsblatt, că ofernsiva terestră face în general ca un război să devină permanent.

„Americanii şi partenerii noştri arabi trebuie să se gândească bine: vor un război permanent? Ar fi imposibil ca un astfel de război să fie câştigat rapid, în special în lumea arabă, unde fiecare luptă cu fiecare. Toate părţile trebuie obligate să se aşeze la masa negocierilor, în loc să dezlănţuie un nou război mondial”, a declarat Medvedev, citat de Agerpres

În acelaşi timp, premierul rus a criticat politica migraţională a Uniunii Europene, calificând-o drept una stupidă şi un eşec total. Astfel, oficialul rus a criticat decizia Germaniei de a primi cei mai mulţi refugiaţi.

„Aveţi acum sirieni şi oameni din ţări vecine cu Siria. Cine sunt aceşti oameni? Există desigur printre ei oameni săraci izgoniţi de război. Ce vor? Să supravieţuiască, dar de asemenea - ajutoarele financiare ale UE. Printre aceşti oameni există de asemenea mulţi - poate sute sau chiar mii - criminali veniţi în Europa cu o misiune şi începe numărătoarea inversă. Acum, ei aşteaptă să fie chemaţi şi apoi vor acţiona ca nişte roboţi împotriva Europei”, a avertizat Dmitri Medvedev.

Premierul Rusiei participă astăzi la Conferinţa de Securitate de la Munchen unde principalele subiecte ale agendei sunt criza migranţilor şi viitorul Europei.

Republica Moldova


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri