Deputaţii PD vor să impună prin hotărâre de Parlament „sărbătorirea aniversării a 70-a de la eliberarea Republicii Moldova de sub ocupaţia fascistă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aniversarea a şapte decenii de la încheierea operaţiunii Iaşi-Chişinău ar putea fi marcată pe larg şi cu fast, pe 24 august 2014, dacă Parlamentul va susţine o iniţiativă în acest sens înregistrată de către deputaţii PD Sergiu Sârbu, Alexandru Stoianoglo şi Stela Jantuan.

„Pornind de la faptul eliberării, la 24 august 1944 a Moldovei de sub ocupaţia fascistă, ca urmare a operaţiunii militare Iaşi-Chişinău, eveniment de o mare importanţă istorică pentru poporul nostru, fiind conştienţi de meritul deosebit pentru veterani şi cei căzuţi în cel de-al II-a război mondial, memoria cărăora urmează a fi cinstită şi apreciată constant şi întru marcarea celei de-a 70-a aniversării de la eliberarea Republicii Moldova de sub ocupaţia fascistă“, îşi argumentează autorii iniţiativa.

Potrivit proiectului, Guvernul ar urma să elaboreze un plan de acţiuni şi să asigure organizarea şi finanţarea acestora. De asemenea, Executivul ar trebui să găsească bani în bugetul de stat pentru a acorda, începând cu 1 mai, indemnizaţii unice tuturor veteranilor celui de-al Doilea Război Mondial.  

Totodată, „se recomandă mijloacelor de informare în masă să desfăşoare o campanie largă de reflectare a activităţilor consacrate aniversării a 70-a de la eliberarea Republicii Moldova de sub ocupaţia fascistă“, se mai spune în proiectul de hotărâre. 

Maria Ciobanu: „Cum poţi face din tragedia neamului tău sărbătoare?“

Rugată să comenteze iniţiativa colegilor din coaliţia de guvernare, deputatul PLDM Maria Ciobanu, profesoară de română, a dat de înţeles că aceasta este dictată de raţiuni electorale. 

„Toţi deputaţii din grupul parlamentar PDM, semnatari ai acestui proiect de hotărâre, sunt relativ tineri, bine „şcoliţi“, deci nu puteau să nu răsfoiască şi pagini de istorie adevărată. Sunt sigură că profesoara de istorie i-a vorbit lui Sergiu Sârbu despre faptul că operaţiunea Iaşi-Chişinău pentru neamul nostru s-a încheiat cu o tragedie: armata sovietică s-a re-aciuat în zbuciumata noastă Basarabie, simţindu-se ca niciodată la ea acasă până la destrămarea URSS... Este cunoscut faptul că ordinul este obligatoriu pentru soldat, el nu poartă nicio vină că istoria i-a fost mamă vitregă, dar acei care au mai rămas în viaţă pot fi ajutaţi altfel, asigurându-le o bătrâneţea demnă“, menţionează Maria Ciobanu.

Potrivit parlamentarei, 24 august 1944 nu este un motiv de sărbătoare pentru cetăţenii Republicii Moldova. „Noi nu avem ce sărbători. Cum poţi face din tragedia neamului tău sărbătoare? Dar ce nu se face de «drag» de electoratul nostalgic după ceea ce a fost URSS? Cred că de aceste raţionamente s-au ghidat autorii proiectului de hotărâre de pomină. Regretabil...“, a comentat deputata PLDM.

În urma operaţiunii cunoscute cu denumirea Iaşi-Chişinău, armata sovietică a recăpătat controlul asupra Basarabiei, 24 august 1944 fiind considerată de unii istorici drept „ziua eliberării de sub ocupaţia fascistă“, în timp ce alţii o apreciază drept ziua în care Moldova a fost reocupată de URSS. 

Valeriu Munteanu: „PD momeşte alegătorii nostalgici după URSS“

Şi deputatul PL Valeriu Munteanu e de părere că autorii urmăresc scopuri politice şi electorale. „Această iniţiativă este una eminamente politică, prin care PD, după un lung şir de gafe şi inacţiuni politice, vrea să calce cu un picior în sectorul electoral al PCRM, momind astfel alegătorii nostalgici după URSS“, ne-a declarat liberalul.

Potrivit lui Valeriu Munteanu, Partidul Liberal nu poate susţine astfel de iniţiative. „Din păcate, ziua de 24 august 1944 are pentru cetăţenii noştri o dublă semnificaţie - în această zi am fost eliberaţi de fascişti, dar am fost reocupaţi de către sovietici. În această zi s-a început pentru Basarabia o lungă şi dură perioadă de ocupaţie, când societatea moldovenească a fost decimată, prin deportări, foamete organizată, colectivizare, persecuţii, deznaţionalizare, rusificare, perioadă în care oamenii noştri au fost pauperizaţi şi abrutizaţi“, a explicat deputatul PL.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite