Deputaţii din primul Parlament cer demisia lui Aurel Ciocoi şi tragerea la răspundere penală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aurel Ciocoi, ministru de Externe
Aurel Ciocoi, ministru de Externe

Asociaţia Obştească „Parlamentul-90”, formată din foştii deputaţi din primul Parlament al R. Moldova, solicită demisia ministrului de Externe, Aurel Ciocoi, dar şi tragerea acestuia la răspundere penală, pentrud declaraţia că, în 1992, Rusia a intervenit „pentru a opri vărsările de sânge” pe Nistru. Anatol Ţăranu a declarat că afirmaţia lui Ciocoi „nu este o stângăcie politică, este un element bine gândit al politicii de deznaţionalizare”.

„În 1992, pe 20 mai, MAE al Republicii Moldova a făcut o declaraţie în care expres a vorbit despre agresiunea Federaţiei Ruse şi în speţă a Armatei a 14-a împotriva Republicii Moldova. Este o instituţie pe care o conduce ministrul Ciocoi. Cum poţi să faci declaraţii despre caracterul pacificator al Armatei a 14-a când există declaraţia MAE care nu a fost combătută sau abrogată, care atestă cu totul o altă realitate”, a afirmat Anatol Ţăranu.

Ex-deputatul a menţionat că „actuala guvernare, prin acţiunie sale, de fapt, promovează o politică care revizuieşte ceea ce înseamnă Mişcarea de Eliberare şi Renaştere Naţională”.

Un alt fost deputat, Valentin Dolganiuc, a spus că, dacă nu ar fi fost Federaţia Rusă, războiul de pe Nistru nu ar fi fost declanşat.

„Dacă nu ar fi fost Federaţia Rusă, acest război ar fi fost încheiat şi teritoriul Republicii Moldova nu ar fi fost ocupat de trupe străine”, a subliniat Dolganiuc.

Amintim că ministrul de Externe al Republicii Moldova, Aureliu Ciocoi, a declarat că nu a existat o agresiune din partea Federaţiei Ruse în conflictul de pe Nistru din 1992. În opinia sa, Armata rusă a intervenit „pentru a opri vărsările de sânge”, iar războiul ar fi fost provocat exclusiv de către forţele separatiste de la Tiraspol.

Preşedintele Igor Dodon consideră că declaraţia controversată a ministrului de Externe, Aurel Ciocoi, precum că Federaţia Rusă a intervenit în conflictul de pe Nistru „pentru a opri vărsările de sânge”, a fost interpretată greşit. Şeful statului susţine că ministrul s-ar fi referit la misiunea de pacificatori, nu la armata rusă.

Preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război-1992 Tiras-Tighina, Anatol Caraman, a afirmat luni, 10 februarie, într-o conferinţă de presă, că nu-l surprind declaraţiile controversate ale ministrului de Externe, Aurel Ciocoi, cu privire la conflictul de pe Nistru. Colonelul a subliniat că „ani la rând, Partidul Socialiştilor s-a manifestat ca un partid trădător, antinaţional şi antieuropean”.

Analistul politic Anatol Ţăranu a precizat, pentru Radio Chişinău, că armistiţiul din 1992 a fost semnat de preşedinţii Mircea Snegur şi Boris Elţîn, ceea ce demonstrează că Rusia a purtat un război de facto cu Republica Moldova. 

„Dodon şi ministrul lui nu pot să spună adevărul, fiindcă aceasta ar însemna să lezeze interesele fundamentale ale Federaţiei Ruse”, a adăugat Anatol Ţăranu.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite