De astăzi, se circulă cu farurile aprinse şi pe timp de zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO igp.gov.md
FOTO igp.gov.md

Conducătorii auto sunt obligaţi să circule începând de miercuri, 1 noiembrie, şi până pe 31 martie, pe drumurile Republicii Moldova având lumina farurilor conectată şi pe timp de zi.

Ofiţerul de presă al Inspectoratului Naţional de Patrulare, Natalia Golovco, a declarat pentru IPN că obligaţia de a circula cu farurile aprinse este stipulată în Regulamentul Circulaţiei Rutiere şi, chiar dacă pentru neconformare nu sunt prevăzute sancţiuni, şoferii care vor uita să conecteze luminile vor fi traşi pe dreapta pentru atenţionări.

Potrivit specialiştilor, practicile internaţionale arată că includerea luminilor la deplasare pe timp de zi în această perioada este o necesitate din cauza vremii instabile, cu vizibilitate redusă. 

Pe vreme cu ceaţă şoferii trebuie să includă suplimentar şi farurile anticeaţă, dacă automobilul este dotat cu astfel de faruri. La fel, este important ca şoferii să adapteze viteza la condiţiile meteorologice.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite