Cu o populaţie de 96 milioane de oameni, Vietnam anunţă că nu a înregistrat niciun deces cauzat de COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
x

Având o populaţie de 96 milioane de oameni şi frontieră comună cu China, autorităţile din Vietnam anunţă că nu au înregistrat niciun deces cauzat de COVID-19, iar numărul cetăţenilor care s-au infectat cu noul coronavirus este de numai 270.

Rezultatele carantinei sunt de-a dreptul impresionante, mai ales dacă ne raportăm la numărul populaţiei, dar şi la faptul că Vietnam este ţară vecină Chinei, cu care are frontieră comună de circa 1.400 de kilometri. Mai mult decât atât, Vietnam este o ţară mai săracă, în comparaţie cu alte state din Asia, precum Taiwan sau Coreea de Sud, scrie The Telegraph

În aceste zile, în Vietnam au fost deschise toate magazinele şi restaurantele, după ce ţara s-a aflat timp de o lună în carantină generală. Totuşi, lucrurile nu sunt ca anterior. De exemplu, în restaurante sunt mai puţine locuri pentru oaspeţi, spaţiu mai mare între mese şi măsuri igienice mai stricte. Ospătarii trebuie să poate obligatoriu mască de protecţie, iar pentru clienţi sunt puse la dispoziţie dezinfectante. De asemenea, acestora li se măsoara temperatura la intrare. 

Săptămâna trecută, odată ce rezultatele carantinei generale s-au dovedit a fi eficiente, autorităţile au ridicat restricţiile de circulaţie şi de distanţare socială strictă.

Guvernul vietnamez a instituit de la bun început o carantină în masă. Iniţial, erau vizate persoanele care se întorceau din China, Italia, Coreea de Sud şi Iran. La un moment dat, aproape 80 mii de cetăţeni, petenţiali purtători de COVID-19, se aflau în carantină, fiind plasaţi în cazarme militare, cămine universitare şi chiar şi la domiciliu. Autorităţile vietnameze au aplicat un mecanism de identificare rapidă a cetăţenilor cu care persoana contaminată a intrat în contact. Ulterior, aceştia erau testaţi, înainte să se ajungă la situaţia când răspândesc virusul. În acest sens, erau folosite şi structurile teritoriale ale Partidului Comunist. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite