Controale simplificate la punctele de trecere a frontierei, în timpul sărbătorilor de Paşti
0Timp de o lună, până pe 21 mai, poliţiştii de frontieră şi vameşii vor verifica paşapoartele şi documentele de însoţire a mărfurilor, cu echipamente mobile.
De pe 21 aprilie până pe 21 mai Poliţia de Frontieră şi Serviciul Vamal au crescut numărul de agenţi din punctele de trecere a graniţei. Totodată vămile vor fi monitorizate non-stop, iar poliţiştii de frontieră şi vameşii vor verifica paşapoartele şi, respectiv, documentele de însoţire a mărfurilor, cu dispozitive mobile.
Aceste măsuri au fost luate pentru a fluidiza traficul la punctele de trecere a frontierei în perioada Paştelui.
Anul trecut, în perioada sărbătorilor de Paşti, autorităţile moldoveneşti au monitorizat circa jumătate de milion traversări ale oamenilor peste frontiera de stat şi peste 96.000 de traversări ale vehiculelor. Cea mai aglomerată frontieră a fost cea cu Ucraina, prin punctele de trecere Otaci şi Vălcineţ. Spre România, cele mai solicitate puncte de trecere a frontierei au fost Leuşeni, Sculeni şi Giurgiuleşti-Galaţi.
În situaţiile în care apar neînţelegeri cu privire la traversarea frontierei de stat, puteţi contacta Linia Verde la 022 259 717. În cazul în care sunteţi nemulţumit de controlul efectuat la trecerea frontierei, puteţi contacta Linia Fierbinte a Poliţiei de Frontieră la 022 259 675, cât şi a Serviciului Vamal la 022 279 210 şi la 022 279 213.