Comuniştii cer înlocuirea drapelului din prezidiul sediului renovat al Parlamentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fracţiunea PCRM sesizează că drapelul din prezidiul sediului renovat al Parlamentului nu corespunde culorilor tricolorului Republicii Moldova şi solicită înlocuirea acestuia.

„Este vorba de culoarea albastră, care nu corespunde normei impuse de lege. Acel bleu trebuie să fie altfel. Nu poate avea loc o şedinţă în cazul în care se onorează drapelul altui stat“, a declarat deputatul Alexandr Petkov, la şedinţa Biroului Permanent.

Parlamentarul a primit asigurări că, până la începerea şedinţei de mâine, drapelul va corespunde normelor legale, anunţă IPN.

O altă nemulţumire a fracţiunii comuniste este că denumirea instituţiei este afişată pe clădire doar în română şi engleză, nu şi în rusă. „Inscripţiile trebuie să fie în limba de stat şi în rusă. Aşa prevede Legea cu privire la funcţionarea limbilor pe teritoriul Republicii Moldova“, a spus Alexandr Petkov. Parlamentarului i s-au dat asigurări că şi această solicitare va fi examinată.

Nici noul sistem de vot electronic nu este pe placul parlamentarilor comunişti. „Acest sistem încalcă normele privind votul deschis al deputatului. Practic toată procedura de vot este închisă“, a subliniat parlamentarul.

După Biroul Permanent, preşedintele Parlamentului, Igor Corman, a spus că sistemul este în strictă conformitate cu Regulamentul Parlamentului. „Toate aceste aberaţii nu au nicio bază, fiindcă acest sistem este un instrument nou, care facilitează chestii de procedură“, a spus şeful legislativului. Referitor la celelalte nemulţumiri formulate de către deputaţii comunişti, Igor Corman a pus că este firesc să apară diferite opinii într-o perioadă de acomodare.

Parlamentul Republicii Moldova îşi începe activitatea mâine, în clădirea renovată din bulevardul Ştefan cel Mare. Până acum, deputaţii se întruneau la Palatul Republicii.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite