Comisarul european pentru Extindere s-a întâlnit cu liderii fostei AIE. Vladimir Voronin s-a răzgândit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisarul european pentru Extindere şi Politica de Vecinătate, Štefan Füle s-a întâlnit astăzi cu liderul PLDM, Vlad Filat, liderul PD, Marian Lupu şi cu liderul PL, Mihai Ghimpu. Liderul PCRM, Vladimir Voronin a refuzat să se întâlnească cu oficialul european.

Comisarul european pentru Extindere şi Politică de Vecinătate, Štefan Füle, i-a reunit la sediul Delegaţiei Uniuneii Europene la Chişinău pe liderii Partidului Democrat şi cei ai Partidului Liberal Democrat, anunţă PublikaTV. Potrivit aceleiaşi surse, discuţiile au durat mai bine de două ore.

După întrevedere, înaltul oficial european s-a îndreptat spre aeroport, unde a părăsit Republica Moldova. Astăzi, oficialul s-a întâlnit şi cu liderul PL, Mihai Ghimpu. „Štefan Füle ne-a spus că nu se amestecă în politica internă. E treaba noastră cine cu cine se uneşte, important e să continuăm vectorul european. PL nu renunţă la refacerea Alianţei indiferent de tot ce s-a întâmplat. Acum totul depinde de PLDM care le-a propus negocieri doar democraţilor şi celor şapte inşi care au trădat partidul pentru interesele lor“, a declarat liderul PL.

Vladimir Voronin, liderul PCRM, a refuzat însă întrevederea cu Štefan Füle. Potrivit unui comunicat de presă remis de PCRM, întâlnirea nu a avut loc în semn de protest faţă de „comportamentul arrogant“ al oficialului european în timpul vizitei sale la Chişinău. „În situaţia în care pentru unii funcţionari europeni de rang înalt susţinerea grupurilor minorităţilor sexuale marginale, precum şi susţinerea grupărilor criminal-oligarhice de la guvernare este mai presus de respectarea drepturilor şi intereselor vitale ale majorităţii cetăţenilor Republicii Moldova, Partidul Comuniştilor a considerat inutilă întrevederea programată“, se menţionează în comunicatul PCRM.

Tot astăzi, comisarul european s-a întâlnit şi cu Igor Dodon, Preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova. În cadrul întrevederii oficialii au discutat despre situaţia social-politică şi economică din ţara noastră, au efectuat un amplu schimb de opinii şi viziuni de perspectivă. Potrivit unui comunicat, liderul socialistilor a reiterat poziţia de a nu acorda vot de încredere cabinetului premierului desemnat Leancă, unica solutie reala în această situaţie fiind formarea şi instalarea unui guvern tehnocrat, care işi va concentra activitatea sa în promovarea intensă a reformelor.

Oficialul european s-a întâlnit şi cu reprezentanţii Consiliului de Reformare al PL, deputaţii Ion Hadârcă, Ana Guţu şi Oleg Bodrug. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite