Chirtoacă, nemulţumit de decizia Primăriei de a instala un Pom de Crăciun şi în spatele Guvernului: „Din nou ni se fură sărbătorile de iarnă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă
FOTO arhivă

Primarul suspendat al Chişinăului, Dorin Chirtoacă, se arată indignat de decizia Primăriei de a instala un Pom de Crăciun, dar şi de a organiza Târgul de Crăciun, în spatele clădirii Guvernului, la solicitarea premierului Pavel Filip. Edilul afirmă că „sărbătorile nu pot fi organizate la indicaţie”, subliniind că autorităţile încearcă să „fure sărbătorile de iarnă”.

„Locul amplasării bradului şi târgul de Crăciun trebuie să fie acela unde în mod obişnuit se adună oamenii din comunitate, unde le este drag să vină, că aşa e deprinderea, aşa e tradiţia. Trebuie să fie acolo unde se fac toate sărbatorile, acolo unde ne adunăm şi la bine şi la rău. La noi aceasta s-a încetăţenit a fi Piaţa Marii Adunări Naţionale, o „Casa Mare” a Republicii Moldova unde sunt: statuia lui Ştefan cel Mare, Arcul de Triumf, Clopotniţa, Catedrala şi alte simboluri ale plaiului moldav”, a subliniat Dorin Chirtoacă pe pagina sa de Facebook.

Primarul mai spune că „oamenii nu sunt o turmă să îi muţi de colo colo, iar sărbătorile nu au nimic în comun cu transhumanta. Sau poate la unii aşa e tradiţia atunci când le vin colindătorii să nu-i primească în faţa casei, dar să-i ducă în spate, aşa mai într-o parte?”.

Edilul se întreabă care este sensul cheltuirii câtorva milioane de lei pe reparaţii pe infrastructură acum, „dacă la primăvară strada 31 August trebuie sa fie reabilitată complet cum a fost şi bd. Stefan cel Mare?”.

„Troleibuzele şi autobuzele care circulă pe 31 august cum o să se înghesuie toate pe str. Mateevici, care e şi mai îngustă ca 31 August?”, a adăugat Chirtoacă.

Amintim că primarul interimar al Capitalei, Nistor Grozavu, a anunţat luni, 30 octombrie, la şedinţa săptămânală a Primăriei, că pe strada 31 August, în perimetrul străzilor Bănulescu-Bodoni şi Puşkin, va fi amenajat un Târg de Crăciun, în perioada 15 decembrie – 14 ianuarie. Potrivit lui, iniţiativa aparţine Guvernului, care îşi propune să împodobească şi un Pom de Crăciun în zona havuzului de lângă Palatul Naţional.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite