Cenzură anti-ucraineană la Moscova: ziarele vor fi închise dacă nu îi critică pe ucraineni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Putin înăspreşte războiul de imagine împotriva Ucrainei.
Putin înăspreşte războiul de imagine împotriva Ucrainei.

Guvernul Rusiei a instituit o serie de noi reglementări care obligă jurnaliştii să îi prezinte pe naţionaliştii ucraineni exclusiv într-o lumină negativă, publicaţiile care nu se conformează acestor reguli putând fi închise.

Instituţia de supraveghere a mass-media de la Moscova, Roskomnadzor, a emis vineri un nou set de ”clarificări” asupra modului în care publicaţiile ruse pot menţiona organizaţiile desemnate oficial drept ”extremiste”. Ministerul Justiţiei al Federaţiei Ruse are o listă cu 41 de astfel de organizaţii, printre care se numără şi cinci organizaţii naţionaliste ucrainene, cea mai celebră dintre acestea fiind ”Sectorul de Dreapta”, una dintre cele mai active grupări din timpul Euromaidanului de la Kiev.

Conform comunicatului de presă al Roskomnadzor, legea privind combaterea extremismului interzice răspândirea de informaţii referitoare la grupările extremiste interzise de Ministerul Justiţiei, cu excepţia articolelor în care este anunţată lichidarea respectivei organizaţii ori interzicerea activităţilor acesteia în Rusia. O altă modalitate de reflectare a organizaţiilor interzise de Ministerul Justiţiei de la Moscova este, conform Roskomnadzor, în articole în care respectivele grupări ”sunt prezentate într-o lumină negativă, fiindu-le atribuite caracterizări precum: radical, extremist sau naţionalist”.

Orice ziar sau portal de ştiri care încalcă aceste noi reguli poate fi amendat sau poate primi un avertisment oficial din partea Roskomnadzor. Ministerul Justiţiei de la Moscova poate revoca licenţuerea oricărei publicaţii care a primit mai mult de un avertisment sau amendă în termen de 12 luni. În ultimul an, Roskomnadzor a emis astfel de avertismente pentru mai multe publicaţii cunoscute, precum Lenta.ru, Novaia Gazeta sau Polit.ri

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite