Captură record de haşiş. Drogul, cumpărat în Spania, urma să fie vândut în RM şi Rusia
0Oamenii legii au reţinut cinci bărbaţi, suspectaţi că ar fi membrii unei grupări criminale care au transportat din Spania în Republica Moldova 100 de kilograme de haşiş. Drogurile urmau să fie comercializate pe teritoriul ţării, dar şi în Federaţia Rusă. Potrivit oamenilor legii, este cea mai mare captură de haşis, transmite IPN.
Şeful Inspectoratului General al Poliţiei, Ion Bodrug, a declarat vineri, 6 februarie, la o conferinţă de presă, că investigaţiile au durat în jur de 6 luni, iar pe 3 februarie au fost reţinute 5 persoane. Suspecţii au vârsta cuprinsă între 27 şi 59 de ani şi sunt originari din Chişinău, Soroca şi Ialoveni, iar unul dintre ei este un fost angajat al organelor de urmărire penală.
În Spania un kilogram de haşiş a fost cumpărat cu 700 de euro şi urma să fie vândut în Republica Moldova cu 1.700 de euro, iar în Federaţia Rusă - cu 2.700 de euro.
Şeful Direcţiei exercitare şi conducere a urmăririi penale a Procuraturii Generale, Nicolae Chitoroagă, a declarat că în Spania drogurile au fost camuflate în cutii de detergenţi şi au fost transportate cu un microbuz de rută cu remorcă.
Pe numele a doi dintre suspecţi a fost emis mandat de arest de 30 de zile, iar în cazul celorlalţi trei urmează ca instanţa să se pronunţe în cel mai apropiat timp. Doi dintre reţinuţi au fost şi anterior judecaţi pentru păstrare de droguri.
Nicolae Chitoroagă a menţionat că, în urma percheziţiilor efectuate în garajele şi automobilele suspecţilor, au mai fost depistate substanţe narcotice de alt gen, dar şi obiecte interzise pe teritoriul Republicii Moldova, fără a specifica despre ce este vorba.
Pe acest caz a fost deschisă o cauză penală pentru circulaţie ilegală a substanţelor narcotice în proporţii deosebit de mari, desfăşurată de un grup criminal organizat. De asemenea, urmează a fi iniţiată o cauză penală şi pentru contrabandă. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, suspecţii riscă de la 7 la 15 ani de închisoare. În prezent se întreprind toate măsurile pentru a identifica şi alte persoane implicate în schema criminală, dar şi pentru a stabili cum a fost posibil ca microbuzul cu droguri să traverseze prin mai multe state.