Cadavrul unei femei cu urme de violenţă, găsit în curtea Mănăstirii Saharna

0
Publicat:
Ultima actualizare:
acces interzis

O femeie şi-a pierdut viaţa în curtea Mănăstirii Saharna din raionul Rezina, înecându-se în „Izvorul Minunilor”. Potrivit Irinei Bejenaru, ofiţerul de presă al Inspectoratului de Poliţie  Rezina, ieri, 31 mai, la ora 14:15, oamenii legii au fost anunţaţi că pe teritoriul Mănăstirii Saharna a fost depistat trupul neînsufleţit al unei femei.

Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au găsit cadavrul unei femei de 61 de ani, din Chişinău, care avea semne de moarte violentă.

Irina Bejenaru a comunicat pentru IPN că oamenii legii au stabilit că femeia fusese însoţită pe teritoriul mănăstirii de un tânăr, care ar fi chiar fiul ei şi care ar fi plecat de la faţa locului cu un taxi.

În jurul orei 16:00, tânărul a fost identificat în Orhei.

Poliţia a pornit un proces penal, urmând ca oamenii legii să investigheze toate circumstanţele în care a murit femeia.


„Izvorul Minunilor” este o atracţie turistică a Mănăstirii Saharna, a cărei apă se spune că ar vindeca bolile.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite