Benzina şi motorina se scumpesc cu peste 60 de bani. ANRE a anunţat noile preţuri la carburanţii din Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia pentru Reglementare în Energetică de la Chişinău (ANRE) a anunţat marţi, 29 mai, preţurile-plafon la produsele petroliere pentru următoarele două săptămâni. Preţul la benzină a crescut cu 64 de bani, iar cel la motorină s-a mărit la fel cu 66 de bani.

În perioada 30 mai - 12 iunie, preţul pentru un litru de benzină Premium-95 nu poate fi mai mare decât 19 lei şi 79 bani, motorina - 17 lei şi 75 bani.

Preţul afişat de ANRE, la benzină pentru următoarele două săptămâni, este în creştere cu 64 de bani faţă de precedentele două saptămâni, când un litru de benzină Premium-95 a costat 19 lei şi 15 de bani. Iar preţul motorinei s-a majorat cu 66 de bani, fiind anterior 17.09 lei.

Consiliul de Administrate al ANRE s-a autosesizat după ce în data de 26 mai 2016, mai multe companii petroliere au majorat preţurile la benzină şi motorină.

În rezultat, ANRE a decis că o dată la două săptămâni va stabili preţurile-plafon cu care pot fi comercializate produsele petroliere. Companiile petroliere care vor afişa preţuri mai mari decât cele stabilite de ANRE riscă sancţiuni

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite