Başcanul Găgăuziei anunţă facilităţi pentru oamenii de afaceri ruşi care vor să investească în Autonomia Găgăuză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un memorandum de colaborare între Executivul de la Comrat şi cel al regiunii Moscova, urmează să fie semnat în următoarele două luni. Declaraţia a fost făcută de către adjunctul preşedintelui Guvernului regiunii Moscova, Andrei Ilniţki în cadrul vizitei başcanului Găgăuziei la Moscova.

„Deja analizăm posibilităţi de cooperarea umanitară, schimb cultural: avem ce arăta, cu ce ne împărtăşi. Lucruri la fel de interesante au şi partenerii noştri“, a declarat Andrei Ilniţki, preşedintelui Guvernului regiunii Moscova.

La rândul său başcanul Găgăuziei a declarat că va fi dezvoltată şi cooperarea în domeniu agriculturii şi economiei. „Noi confirmăm că autorităţile din Găgăuzia oferă cinci ani de scutire de la plată a oricăror impozite şi garanţii clare oamenilor de afaceri ruşi, care vor investi în economia autonomiei“, a declarat Mihail Formuzal potrivit Interfax.

Totodată, V Podmoskovie scrie că Găgăuzia s-a angajat să asigure regiunea Moscova cu produse agricole ecologice şi cu vinuri. „Suntem gata de a oferi mediului de afaceri din Moscova, 10. 000 de hectare de teren pentru plantarea soiurilor noi de viţă de vie. Suntem gata să lucrăm împreună pentru a construi fabrici noi de vin. Suntem gata să oferim părţii ruse un pachet de acţiuni, dacă e nevoie de 50 plus unu, pentru a dezvolta în comun producţia şi prelucrarea produselor agricole“, a mai spus başcanul.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite