Au scos bancomatul ca pe „un sac de nisip“. Doi tineri au fost prinşi în timp ce furau terminalul de plăţi de la o bancă din Chişinău
0
Azi dimineaţă, un batalion de poliţie a prins în flagrant doi tineri care intrase într-o bancă din sectorul Râşcani, de unde au furat terminalul de plăţi electronice. Unul dintre suspecţia a declarat că l-a scos foarte uşor, ca pe un sac de nisip.
Tinerii au încercat să fugă, dar pe unul din ei poliţia l-a imobilizat şi l-a reţinut lângă sediu băncii, iar al doilea a fost urmărit şi prins într-o curte din preajmă.
Oamenii legii au găsit la tineri două cuţite de vânătoare, telefoane mobile şi alte bunuri materiale. Ei s-au dovedit a fi originari din raioanele Călăraşi şi Căuşeni, de 18, şi respectiv 25 de ani.
În cadrul audierilor suspecţii şi-au recunoscut faptele şi riscă să fie cercetaţi penal pentru furt. Ei riscă să se aleagă cu o amendă de la 6.000 la 20.000 lei sau închisoare pe un termen de până la 4 ani.