Andrian Candu, infectat cu COVID-19: Această năpastă se raspândeşte repede şi cu putere mare
0Preşedintele Partidului Pro Moldova, deputatul Andrian Candu, a anunţat joi, 29 octombrie, că a fost infectat cu noul coronavirus. Parlamentarul a precizat că nu se simte prea bine, însă deocamdată nu a pierdut gustul şi mirosul, simptome asociate cu COVID-19.
„Din propria experienţă vă spun că simptomele nu sunt la fel pentru fiecare. Am şi gust, şi miros, şi poftă de viaţă. Dar, această năpastă este întâlnită prea des şi se raspândeşte repede şi cu o putere mare, fiindcă nu a fost controlată de la început”, a scris Andrian Candu pe pagina sa de Facebook.
Deputatul şi-a exprimat încrederea „că cei care au fost la “butoane” şi au luat decizii greşite sau întârziate, iar ele au fost multe, să răspundă”.
„Dragi prieteni, suntem pe cont propriu şi, pentru a reduce viteza acestui virus, trebuie să acţionăm în unanimitate, să respectăm cu stricteţe măsurile de protecţie şi precauţie.
Vă doresc tuturor sănătate şi să ne auzim doar de bine!”, a mai spus Candu.