Andrei Năstase îl invită pe Plahotniuc la următorul protest: „Să vedem atunci cine şi în spatele cui se ascunde”
0Liderul PPDA, Andrei Năstase, a comentat afirmaţiile lui Vlad Plahotniuc, care menţiona că opoziţia neparlamentară se ascunde în spatele unor ONG-uri şi că nu are curaj să iasă în faţa oamenilor. În acest sens, Năstase l-a invitat pe preşedintele PDM la următorul protest al opoziţiei, pentru a se vedea „cine şi în spatele cui se ascunde”.
„E cel puţin ridicol să afirmi că m-aş teme de contactul cu cetăţenii ţării, de vreme ce timp de doi ani am fost nemijlocit printre oameni, la proteste de amploare, dar şi în satele şi oraşele noastre, acolo unde ei se confruntă cu mizeria creată de gruparea voastră politico - criminală. Plahotniuc, nu ai organizat în viaţa ta o manifestaţie sinceră, nu ai compărut decât în faţa unor oameni minţiţi şi aduşi cu mărfarele, ascuns după umbrele antiglonţ şi băieţi cu cefe groase”, a declarat Andrei Năstase într-o postare pe Facebook.
Politicianul afirmă că „este cinic şi penal să blochezi transportul public, să cari oamenii ca pe turme în nicăieri, amenintându-i, şantajându-i, corupându-i doar să nu vină la un protest paşnic şi civilizat, sincer şi plin de legitimitate al societăţii civile sprijinite de opoziţia emergentă”.
Năstase se arată convins că Plahotniuc nu va accepta provocarea de a veni la un protest al opoziţiei, însă i-a făcut o invitaţie.
„Să vedem atunci cine şi în spatele cui se ascunde, cine şi ce mesaj are de transmis poporului nostru, dar poate şi mai important să vedem care va fi reacţia oamenilor care nu acceptă să trăiască ca nişte sclavi în ţarcul tău şi al grupării tale criminale”, a conchis preşedintele PPDA.