Ambasada Rusiei condamnă intenţiile unioniştilor de a marca 9 mai zi de doliu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muncitorii lucrează de zor la instalarea scenei de 9 mai FOTO: Tudor Iovu
Muncitorii lucrează de zor la instalarea scenei de 9 mai FOTO: Tudor Iovu

Într-un comunicat de presă, instituţia califică intenţiile unioniştilor ca „înjositoare, cinice şi amorale”, iar intenţia dea organiza o sărbătoare pentru veterani este pe deplin justificată.

„Astfel de apeluri provocatoare sunt o insultă faţă de memoria a milioane de victime care au murit în numele victoriei, în lupta cu asupritorii nazişti. Afirmaţiile sunt înjositoare pentru veteranii celui d-al doilea Război Mondial, inclusiv cei care locuiesc în Republica Moldova,  datorită cărora popoarele ţărilor noastre trăiesc sub un cer paşnic”, se declară în comunicatul de presă.

Potrivit sursei, mai mulţi cetăţeni şi organizaţii din Republica Moldova şi-au manifestat indignarea  şi s-au adresat la ambasadă cu o cerere pentru a împiedica realizarea acestor „idei răuvoitoare”.

„Popoarele din Rusia, Republica Moldova şi alte ţări au luptat umăr la umăr împotriva fascismului în acel război groaznic. Este pe deplin înţeleasă intenţia de a organiza o sărbătoare pentru veteranii noştri, dedicată Zilei Victoriei, care a devenit lucrul central al vieţii lor. Apelurile anormale de a anula celebrarea acestuieveniment de răsunet sunt, cel puţin, imorale şi cinice”, explică ambasada.

Marţi şi miercuri, mai multe organizaţii unioniste, inclusiv Platforma Civică "Acţiunea 2012" protestează faţă de decizia Primăriei de a autoriza concertul dedicat Zilei Victoriei asupra ocupaţiei fasciste. În cadrul evenimentului vor evolua artiştii ruşi Lev Leşcenko şi Iosif Kobzon.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite