Alegerile din Chişinău nu au fost validate. Andrei Năstase: Să ne pregătim de proteste de amploare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Eduard Enea
FOTO Eduard Enea

După ce au trecut două săptămâni de la data alagerilor locale din Chişinău, Judecătoria Chişinău, sediul Centru, a decis în seara de marţi, 19 iunie, după trei ore de dezbateri, să nu valideze rezultatul alegerilor din Chişinău. Astfel, Andrei Năstase nu poate încă prelua atribuţiile de primar general al Capitalei, deşi a câştigat scrutinul din 3 iunie în faţa socialistului Ion Ceban cu 52%.

UPDATE 23.40 Vicepreşedintele PL Valeriu Munteanu consideră că, odată cu decizia instanţei de a nu valida alegerile din Chişinău, Uniunea Europeană ar putea tăia finanţările pentru Republica Moldova.

UPDATE 23.30 Preşedina PAS, Maia Sandu, susţine că „justiţia controlată de Plahotniuc a luat cea mai criminală decizie la adresa democraţiei din Moldova” când a decis să nu valideze rezultatul alegerilor din Chişinău.

UPDATE 22.40 Într-o postare pe Facebook, ex-contracandidatul lui Andrei Năstase la funcţia de primar de Chişinău, Ion Ceban, a declarat că decizia instanţei este surprinzătoare şi incorectă în raport cu dânsul.

Andrei Năstase a declarat că va contesta decizia instanţei la Curtea de Apel. Primarul ales a îndemnat lumea să se pregătească „de proteste de mare amploare”.

Năstase a afirmat că Plahotniuc a comandat această hotărâre: „În Moldova există un individ care se teme să-şi piardă libertatea şi averile ilegal dobândite”.

Amintim că reprezentanţii socialiştilor au depus câteva contestaţii în instanţă, în care au cerut magistraţilor să se expună asupra faptului dacă Andrei Năstase a încălcat legislaţia electorală sau nu. 

Socialiştii au prezentat argumente, potrivit cărora, Năstase ar fi făcut agitaţie electorală în ziua alegerilor şi ar fi folosit susţinerea externă.

Ex-candidatul socialiştilor la funcţia de primar de Chişinău, Ion Ceban, a prezentat marţi, 19 iunie, câteva argumente de ce socialiştii au fost nevoiţi să conteste în instanţă „încălcările” lui Andrei Năstase, fapt ce a amânat validarea mandatului primarului ales. Ceban a precizat că socialiştii nu au cerut anularea rezultatului alegerilor, ci doar constatarea încălcărilor.

Preşedintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov, susţine că democraţii nu au fost implicaţi în procesul de tergiversare a validării mandatului primarului ales, Andrei Năstase. Democratul consideră că liderul PPDA va intra în noua sa funcţie în aceste zile.

Primarul ales al municipiului Chişinău, Andrei Năstase, susţine că de tărăgănarea validării mandatului său are nevoie, în primul rând, mafia imobiliară. O dovadă în plus, spune primarul, este faptul că s-au activizat acţiunile în ceea ce ţine de câteva obiecte imobiliare din municipiul Chişinău. Declaraţiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Ora expertizei” de la postul de televiziune Jurnal TV, transmite IPN.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite