Alegeri Republica Moldova. Valeriu Munteanu, despre faptul că ar fi folosit resurse administrative: Acuzaţia este ridicolă!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Mediului, Valeriu Munteanu, care face parte şi din Grupul de iniţiativă pentru susţinerea lui Mihai Ghimpu la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, a reacţionat după ce experţii Promo-LEX au publicat un raport de monitorizare a alegerilor, unde au constatat că ministrul a folosit orele de serviciu la recepţionarea şi depunerea listelor de subscripţie pentru candidatul Mihai Ghimpu.

„Descopăr contrariat din raportul Promo-Lex că „resursa administrativă folosită de Partidul Liberal pentru colectarea semnăturilor întru susţinerea lui Mihai Ghimpu la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova este de fapt…timpul meu: „în timpul de lucru ar fi recepţionat listele de semnături şi le-ar fi depus la CEC.”


Eu nu sunt funcţionar. Programul meu de lucru în calitate ministru este de 24 de ore pe zi. Toată lumea ştie, oricine poate verifica, că vin zilnic la serviciu la 6.15 şi plec de multe ori, dar de foarte multe ori, după 14-15 ore de muncă, şi nu mă plâng, nu mă vait, mi-am asumat această sarcină şi o port cu responsabilitate. În ultimele 4 săptămâni am lucrat şi sâmbetele şi duminicile, puteţi verifica, am fost cu chestiuni de mediu la Soroca, Şoldăneşti şi alte localităţi, şi nu am avut frigărui în program.


Acuzaţia este ridicolă, că am lipsit o oră de la birou. Am plecat la CEC pentru o oră, exact cât durează o pauză de masă, cu toate că miniştrii nu au prevăzută în program pauză de masă, pentru că de fapt nici program nu au.


Alte argumente decât „absenţa mea de la serviciu” nu au fost imputate Partidului Liberal la rubrica „folosirea resurselor administrative”.
Consider cu tărie, că întru asigurarea unui exerciţiu electoral cât mai democratic, orice partid de guvernare trebuie să fie supus unei atenţii sporite din partea societăţii civile şi a presei, păstrând totodată echidistanţă şi obiectivitate”, a scris Munteanu pe pagina sa de Facebook.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite