Agricultorii din Bulgaria, îngrijoraţi de concurenţa producţiei moldoveneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
bulgaria steag

„Piaţa fructelor şi legumelor din Bulgaria poate fi inundată de producţia moldovenească”, titrează presa locală, citată de IPN. Se afirmă că agricultorii bulgari sunt ameninţaţi de un nou concurent străin pe piaţă, care se va alătura turcilor, macedonenilor, grecilor, albanezilor şi producătorilor din alte state.

Îngrijorarea este generată de faptul că recent Comisia Europeană a propus o modificare regulatorie pentru „a facilita temporar accesul pe piaţă comunitară pentru şapte produse din fosta republică sovietică” care sunt încă supuse cotelor tarifare în UE. Este vorba despre prune, struguri de masă, mere, roşii, usturoi, cireşe şi suc de struguri.

Propunerea urmează să fie examinată şi aprobată de Parlamentul European şi de Consiliul Uniunii Europene. Reglementarea sporeşte cu mult cantitatea produselor, care pe o perioadă de un an pot fi importate fără taxe vamale din Moldova în UE. Se estimează că fără taxe vamale se va  importa un volum în valoare de 55 de milioane de euro, inclusiv prune de aproximativ 10 milioane de euro şi struguri de masă de 27 de milioane de euro.

Oficialii de la Bruxelles îşi motivează decizia de a liberaliza comerţul dintre Chişinău şi UE prin agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei. Scopul este de a ajuta Moldova să facă faţă pierderii principalelor pieţe de desfacere şi căilor de transportare a produselor agricole, care constituie o parte considerabilă a produsului naţional, scrie presa bulgară.

În legătură cu decizia în cauză a Comisiei Europene, IPN nota că practic toate produsele moldoveneşti pot intra deja în UE fără taxe vamale, în cadrul Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător UE-Moldova (DCFTA).

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite