„Afacere” de familie la Întreprinderea pentru Silvicultură Edineţ. Directorul şi fiul acestuia, reţinuţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul Întreprinderii pentru Silvicultură Edineţ şi fiul acestuia au încercat să obţină drept mită 3.000 de euro de la un bărbat care voia să îşi angajeze fiul la întreprindere.

Potrivit unui comunicat emis astăzi, reprezentanţii Serviciului Nord al Procuraturii Anticorupţie au anunţat că au iniţiat în septembrie o cauză penală pe numele directorului întreprinderii. Ulterior, procurorii au depistat, în cadrul investigaţiilor, că acesta acţiona în complicitate cu fiul său într-un caz de estorcare a 3.000 de euro de la o persoană care dorea să-şi angajeze fiul la întreprindere.

„La indicaţia tatălui, acesta s-a întâlnit cu bărbatul care vroia sa-şi angajeze feciorul în calitate de pădurar, primind în două tranşe suma extorcată. Imediat după primirea sumei, fiul directorului a fost reţinut, recunoscînd faptul primirii banilor. În cadrul percheziţionării automobilului acestuia a fost depistată o armă de model „Benelli” calibru 12 mm, încărcată cu cartuşe, fără a deţine permis de port armă, aceasta fiind ridicată pentru verificare”, se precizează în comunicat.  

Procurorii anticorupţie şi ofiţerii Serviciului protecţie internă şi anticorupţie din cadrul MAI i-au reţinut pe cei doi bărbaţi. Fiul directorului a fost reţinut în comuna Lipnic din raionul Ocniţa, unde acesta deţinea mai multe proprietăţi, iar percheziţiile la faţa locului au scos la iveală faptul că directorul deţinea un lot impunător de arme de vânătoare, păstrate în condiţii necorespunzătoare, o parte din ele, fără acte de provenienţă sau permise de port armă.

Bănuiţii au fost reţinuţi preventiv pentru 72 de ore şi plasaţi în Izolatorul de Detenţie Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Floreşti, iar, astăzi, procurorii anticorupţie urmează să adreseze instanţei de judecată demersuri prin care vor solicitata plasarea bănuiţilor în arest preventiv pe un termen de 30 de zile.

Directorul întreprinderii şi fiul acestui riscă de la 5 al 10 ani, cu amendă de până la 160 mii lei, cu privarea de a ocupa funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate de la 7 la 10 ani.

Menţionăm că, potrivit întreprinderii Moldsilva, directorul Întreprinderii pentru Silvicultură Edineţ este Veaceslva Chiriac, care a mai fost implicat un scandal în 2013 când a fost acuzat de ecologişti de tăierea ilicită a arborilor. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite