96 de microbuze şcolare au fost donate Moldovei de România
0Guvernul României a donat Republicii Moldova 96 de microbuze şcolare, unul dintre care este destinat transportului persoanelor cu mobilitate redusă. Donaţia este făcută în baza unui memorandum semnat în cadrul şedinţei Guvernului României din 22 martie.
Înmânarea cheilor microbuzelor a avut loc vineri, 21 iulie, în cadrul unei ceremonii festive în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, la care a participat premierul Pavel Filip şi omologul său român Mihai Tudose, transmite IPN.
Premierul Pavel Filip a menţionat că donaţia de microbuze este un ajutor foarte important în contextul reformei din educaţie şi a optimizării şcolilor. Totodată, şeful executivului a exprimat recunoştinţă poporului român şi Guvernului României pentru sprijinul constant oferit Moldovei, inclusiv pe dimensiunea integrării europene. „România a ştiut şi ştie să fie alături de Republica Moldova şi să contribuie direct la dezvoltarea ei. Nu o singură dată am spus că atunci când Republica Moldova a întâmpinat greutăţi, primii care au întins o mână de ajutor au fost fraţii noştri de la Bucureşti”, a declarat Pavel Filip.
Prim-ministrul României Mihai Tudose a reiterat susţinerea pentru Moldova atât pe plan politic, cât şi pe plan strategic. „Eforturile comune sunt îndreptate pentru îmbunătăţirea nivelului de trai, începând de la grădiniţe, ajungând la şcoli, la transporturi şi accesul la educaţie, culminând cu bursele acordate de către Guvernul României studenţilor din Republica Moldova, care nu fac altceva decât să întărească legăturile dintre ţările noastre”, a spus oficialul român. Mihai Tudose a salutat reforma din sistemul de învăţământ al Republicii Moldova şi a apreciat compatibilizarea sistemelor de educaţie din cele două state şi cu cel european.
În luna septembrie 2014, România a mai donat Moldovei o sută de microbuze pentru elevi.