32 de ani de la independența Republicii Moldova. Maia Sandu: Alegem calea europeană pentru că alegem pacea UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De Ziua Republicii Moldova, președinta țării Maia Sandu a felicitat toți cețățenii, afirmând că pentru prima dată în ultimele trei decenii se trăiește nu doar cu speranța unui viitor mai bun, dar se simte încredere că acum este șansa și datoria de a duce Moldova în Uniunea Europeană.

Maia Sandu a declarat că viitorul țării sale este în UE. FOTO: Presedinte.md
Maia Sandu a declarat că viitorul țării sale este în UE. FOTO: Presedinte.md

UPDATE: Șefa Comisiei Europene (CE), Ursula Von der Leyn, susține că moldovenii au ales libertatea, au ales Europa. 

,,De Ziua Independenței Moldovei, vreau să transmit un mesaj puternic de prietenie, solidaritate și sprijin curajosului popor moldovenesc. Ai ales libertatea, ai ales Europa. Suntem alături de tine la fiecare pas pe drumul tău către 🇪🇺 Casa ta”, a scris președintele CE pe Twitter. 

UPDATE: De Ziua Republicii Moldovei, președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a transmis un mesaj de susținere pe care l-a început în limba română. ,,Europa este Moldova. Moldova este Europa”.

Apoi a continuat în limba engleză, menționând că UE sprijină calea spre Uniunea Europeană aleasă de țara vecină. 

,,În timp ce Republica Moldova sărbătorește Ziua Independenței, noi continuăm să sprijinim suveranitatea țării, reformele și calea acesteia către aderarea la UE. Poporul curajos din Moldova a ales să fie liber să-și decidă propriul destin”, a punctat aceasta. 

Știrea inițială 

Maia Sandu a susținut un discurs în Piața Marii Adunări Naționale a Moldovei (PMAN) din inima Chișinăului, unde au loc evenimentele dedicate Zilei Independenței. Lidera de la Chișinău a declarat că sărbătoarea națională a țării este ziua în care este marcată libertatea și demnitatea și este împărtășit același sentiment de optimism și speranță cu privire la viitorul țării. 

,,32 de ani, un drum scurt din perspectivă istorică, dar lung pentru povestea de viață a țării noastre. Pentru noi 32 de ani au fost un drum în care moldovenii au trecut prin momente de dezamăgire, dar și momente pline de speranță, prin perioade de incertitudine, dar și de încredere. Însă mereu am rămas uniți pentru a proteja ce avem mai scump - familiile, neamul, libertatea. Istoria țării noastre este una a rezistenței. Cunoaștem cu toții problemele cu care ne confruntăm. Știm că mai sunt multe lucruri de făcut pentru ca moldovenii să trăiască bine. Înțelegem că fără dreptate nu vom ajunge nicăieri. Mai sunt dintre cei care vor să ne țină legați de un trecut al dezamăgirilor, blocați în sărăcie. Dar nu vreau să vorbim despre ei astăzi. Vreau să vorbim azi despre toți cei care fac țara noastră mai bună, mai puternică, în fiecare zi. Vreau să vorbim despre pace. Este cel mai sfânt lucru să poți crește copiii în pace”, a declarat președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. 

Tot de la tribuna din centrul Chișinăului, Maia Sandu a afirmat că pacea a fost menținută în țara care nu-și dorește nicăieri în lume războaie, dar se îndreaptă spre aderarea la Uniunea Europeană, o cale cu provocări și eforturi. 

,,Am reușit să menținem pacea acasă. Noi nu începem războaie, noi nu vrem războaie pe pământul nostru sau în altă parte. Aceasta este dorința fermă a moldovenilor și nimeni nu are dreptul să o încalce. Am ales pacea și o vom alege pentru fiecare familie care a suferit din cauza războiului și pentru fiecare copil care se naște în Moldova și merită să aibă cerul senin deasupra capului. Alegem calea europeană pentru că alegem pacea. În fața noastră este un drum cu provocări, suntem conștienți de eforturile pe care trebuie să le facem în continuare ca să devenim o țară puternică, nu ne amăgim cu așteptări false. Știm unde încă avem mult de lucru și mereu putem găsi motive să ne criticăm acțiunile. Și o facem. Și acest lucru este firesc - pentru că vrem atât de mult să facem lucrurile și mai bine, să îmbunătățim calitatea vieții mai repede”, a mai spus aceasta.

Președinta Sandu: Viitorul Moldovei este în Uniunea Europeană

Tot ea a menționat că viitorul țării este în Uniunea Europeană unde pacea și independența sa vor fi protejate. 

,,Ce facem noi azi va duce Moldova înainte - în familia europeană, unde țara noastră va fi liberă să-și clădească destinul și să-și păstreze cultura și tradițiile. Unde va fi suficient de puternică, încât să ofere o viață bună cetățenilor ei. Pentru prima dată în ultimele trei decenii, trăim nu doar speranța unui viitor mai bun, dar simțim încredere că acum avem șansa și datoria de a duce Moldova în Uniunea Europeană. Unde pacea și independența țării noastre vor fi protejate, oamenii care muncesc vor avea șansa să trăiască mai bine, iar Moldova va fi tratată cu respect și apreciere.Putem reuși doar împreună, așa cum împreună au câștigat independența părinții noștri acum 32 de ani. Viitorul Moldovei este în Uniunea Europeană - o știm cu toții, înțelegem că este șansa noastră de a dezvolta țara și de a le oferi copiilor un viitor acasă lângă părinții lor”, a conchis președinta Sandu. 

Mesajul premierului de la Chișinău

De Ziua Republicii Moldova, premierul Dorin Recean a menționat că ,,independența noastră nu se rezumă doar la evenimentele trecute, ea se reflectă în fiecare om harnic, în fiecare efort depus pentru a construi o Moldova mai puternică și mai dezvoltată. Sărbătorim Moldova prin oamenii noștri, oameni care cu dăruire contribuie la dezvoltarea țării. Sunt mândru să văd cum spiritul nostru de comunitate și curajul fiecăruia din noi se reflectă în succesul nostru, mic sau mare. Astăzi când privim în ochii fiecăruia vedem un neam plin de speranță, de determinare să depășească obstacole și să construiască bucată cu bucată o Moldovă înfloritoare”. 

Felicitările liderilor de la București 

Cu un mesaj a venit în această zi și președintele României, afirmând că țara sa va continua să sprijine aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. 

„Felicitări Republicii Moldova cu prilejul Zilei Independenței! România este alături de Republica Moldova și va continua să sprijine aderarea sa la UE, reziliența RMD, siguranța și prosperitatea cetățenilor săi”, a transmis liderul de la Cotroceni prin intermediul unui mesaj publicat pe pagina sa de Twitter. 

A adresat felicitări și premierul Marcel Ciolacu. 

„Cele mai calde şi bune gânduri fraţilor noştri de peste Prut cu prilejul Zilei Independenţei Republicii Moldova! La mulţi ani, Republica Moldova!”, a scris Marcel Ciolacu pe pagina sa de Twitter.

Cum și-a obținut independența

Republica Moldova a obţinut independenţa în data de  27 august 1991 prin votarea de Parlament a Declaraţiei de Independenţă față de Uniunea Sovietică.

278 de deputaţi, susţinuţi de sute de mii de oameni care participau la Marea Adunare Naţională,  și-au dat votul pentru ea în urma eşecului tentativei de lovitură de stat orchestrata de puterea sovietică. 

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite