28 de ani de la adoptarea Constituţiei R. Moldova. Ce mesaj a transmis Maia Sandu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maia Sandu FOTO Profimedia
Maia Sandu FOTO Profimedia

Constituţia este actul juridic suprem, care reprezintă baza deciziilor politice fundamentale din societate şi care conţine principiile directoare ale traseului democratic al ţării. Cu acest mesaj a venit preşedinte Curţii Constituţionale, Domnica Manole, la cea de-a 28-a aniversare a Constituţiei, marcată pe 29 iulie.

„Avem datoria de a o apăra cu fidelitate. Avem obligaţia de a o aplica în mod efectiv şi avem sarcina de a-i populariza prescripţiile, pentru o respectare veritabilă de către cetăţeni şi autorităţi”, menţionează Domnica Manole, citată de IPN.

Şi preşedinta Maia Sandu a transmis un mesaj în care menţionează că legea supremă, Constituţia, uneşte oamenii în jurul unui scop comun: viaţa fericită a cetăţenilor într-o ţară prosperă, într-un stat suveran, unitar şi indivizibil, în care justiţia este una funcţională, iar Omul e mai presus de toate. „Sunt 28 de ani de la adoptarea legii supreme a ţării, care reglementează viaţa noastră publică şi existenţa fiecăruia în parte, care asigură echilibrul nostru obştesc într-un stat de drept, într-o ţară a libertăţilor, a echităţii şi mulţumirii individuale”, menţionează şefa statului.

„Drepturile şi obligaţiile cetăţeneşti ne amintesc mereu de faptul că facem parte dintr-o colectivitate, că trebuie să ne respectăm reciproc şi că toţi fără excepţie trebuie să respectăm regulile pe care le-am stabilit împreună. În pofida greutăţilor, vă invit să ne cunoaştem Constituţia, să apreciem oportunitatea de a fi liberi şi egali în faţa legii. E contractul nostru social, e strângerea de mână care ne aduce bunăvoinţa şi buna înţelegere comunitară”, a mai spus Maia Sandu.

Constituţia Republicii Moldova a fost adoptată la 29 iulie 1994.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite