252 de cazuri noi de COVID-19 şi 11 decese, înregistrate în R. Moldova
0Numărul persoanelor infectate cu COVID-19 a ajuns la 17.150, după ce joi, 2 iulie, au fost confirmate alte 252 de cazuri, în urma procesării a 1.398 de probe. Pe parcursul zilei de astăzi, 11 pacienţi au pierdut lupta cu COVID-19.
Până la ora actuală, au fost raportate 560 de decese cauzate de COVID-19, dintre care 24 decese în rândurile lucrătorilor medicali, iar în 46 de cazuri este vorba despre locuitori ai Transnistriei.
Au fost vindecate 9.846 de persoane, 438 de pacienţi se află în stare gravă, dintre care 30 se află la respiraţie artificială.
În total, au fost confirmate 2.449 de cazuri de infectare în rândul angajaţilor sistemului de sănătate, printre care: medici - 618, asistenţi medicali - 983, personal auxiliar - 691 persoane, felceri - 129, farmacişti - 28. În total, 1.454 de lucrători medicali au fost trataţi.