16.000 de lei pentru o decizie favorabilă. Un avocat şi trei poliţişti au fost reţinuţi pentru trafic de influenţă
0Un avocat din Capitală a încăput, ieri, pe mâna ofiţerilor Anticorupţie, fiind suspectat de trafic de influenţă. Acesta ar fi pretins şi primit 16.000 de lei de la un bărbat pentru „a-i determina” pe unii procurori să adopte o decizie favorabilă în privinţa clientului său.
Avocatul a fost prins în flagrant, iar acum se află în izolatorul Centrului Naţional Anticorupţie.
De asemenea, în după-amiaza zilei de 30 iulie, un ofiţer de urmărire penală de la Inspectoratul de poliţie Orhei a fost reţinut de CNA, fiind bănuit că ar fi extorcat 750 de euro de la un cetăţean ca să nu-l atragă la răspundere pentru conducere în stare de ebrietate.
Pe numele poliţistului a fost deschis un dosar penal pentru corupere pasivă.
Din acelaşi motiv au mai fost reţinuţi doi poliţişti din Ialoveni. Aceştia sunt bănuiţi că ar fi extorcat 300 de euro de la un bărbat pentru a nu-i întocmi proces-verbal cu privire la conducerea automobilului sub influenţa alcoolului.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, bănuiţii riscă până la 10 ani de detenţie cu o amendă în mărime de până la 60.000 de lei.