105 copii din stânga Nistrului se vor odihni în tabără de vară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii din stânga Nistrului se vor odihni timp de o săptămână într-o tabără din raionul Dubăsari FOTO Adevărul
Copiii din stânga Nistrului se vor odihni timp de o săptămână într-o tabără din raionul Dubăsari FOTO Adevărul

105 copii din trei instituţii de învăţământ din partea stângă a Nistrului şi oraşul Bender, subordonate Ministerului Educaţiei, se vor odihni în perioada 17-27 august în tabăra „Prietenia“ din satul Coşniţa, raionul Dubăsari.

Alţi 200 copii din cele opt instituţii subordonate ministerului au beneficiat deja de vacanţă în tabere din Dubăsari şi Vadul lui Vodă. 

În acelaşi timp, în contextul negocierilor purtate de grupurile de lucru în domeniul educaţiei de pe ambele maluri ale Nistrului, privind organizarea pe principii de reciprocitate a odihnei copiilor în tabere de vară, a fost organizată odihna pentru  200 de copii în tabere din raioanele Slobozia, Ialoveni, oraşul Comrat şi municipiul Chişinău. Proiectul a fost realizat al doilea an consecutiv.

Biletele de odihnă au fost acordate din contul bugetului de stat şi au beneficiat copii din şcoli internat şi din familii social vulnerabile, precum şi cei care au obţinut premii la olimpiadele şcolare, la diferite concursuri
naţionale şi internaţionale.

Totodată, în baza Protocolului de colaborare între ministerele de profil din Republica Moldova şi România, pentru 200 de copii din Republica Moldova a fost organizată odihna în taberele din Buzău şi Sulina, iar 80 de copii din România s-au odihnit în tabăra „Prietenia“ din satul Coşniţa, raionul Dubăsari. Sejurul acestora s-a încheiat la data de 16 august.

Pentru alţi 187 de copii din şcoli internat şi din familii social vulnerabile a fost asigurată odihnă în tabere din Haunetal, Germania (pentru 100 de copii) şi din Schwarzenburg, Elveţia (87 de copii).

Până la data de 22 iulie curent, în republică au activat 77 de tabere staţionare care pot primi  peste 53.000 de copii şi 95 de tabere cu sejur de zi.
 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite