Video Papa Francisc și-a făcut debutul pe TikTok. Mesajul transmis de Suveranul Pontif: „Mă voi ruga pentru voi!

0
0
Publicat:

Papa Francisc şi-a făcut debutul pe platforma socială TikTok, prezentându-şi autobiografia intitulată „Spera”. În filmare, acesta a spus că volumul este o mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru ceea ce a făcut cu viaţa sa.

Papa Francisc a debutat pe TikTok Foto: Captură Video librimondadori
Papa Francisc a debutat pe TikTok Foto: Captură Video librimondadori

Suveranul Pontif mulţumeşte, într-un videoclip postat pe contul editurii Mondadori, colaboratorului său, Carlo Musso, pentru că l-a ajutat să-şi amintească momente importante din viaţa sa.

În videoclipul care durează mai puţin de un minut, Papa Francisc are capul descoperit, fără tradiţionala calotă papală, şi explică cum a fost scrisă cartea.

Este o autobiografie, dar pentru mine, autobiografiile sunt pentru a mulţumi lui Dumnezeu, pentru ce a făcut cu viaţa mea. Adevăratul protagonist este Dumnezeu, care m-a ţinut de mână şi m-a purtat înainte. Mulţumesc tuturor celor care m-au ajutat să realizez această autobiografie şi mai ales domnului Carlo Musso. Rugaţi-vă pentru mine, eu mă voi ruga pentru voi!”, este mesajul transmis de Suveranul Pontif pe TikTok.

„Spera” este descrisă ca o lucrare autobiografică unică, prima scrisă vreodată de un Suveran Pontif, care adună experienţe din copilărie până în prezent şi care a apărut în peste o sută de ţări, relatează corriere.it

Volumul autobiografic este rezultatul a şase ani de muncă şi abordează probleme cruciale ale timpului nostru, cum ar fi conflictele globale, migraţia şi provocările de mediu.

Prin „Spera”, Papa Francisc intenţionează să-şi împărtăşească moştenirea într-un moment de mare relevanţă spirituală, care coincide cu Jubileul Speranţei.

Știri Externe



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite