WSJ: Ucraina și aliații planifică un summit de pace fără Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ucraina și aliații săi plănuiesc un summit al liderilor mondiali fără participarea Rusiei, la care se va discuta despre planul de pace al Kievului , relatează „The Wall Street Journal“, citând surse apropiate președintelui ucrainean și diplomați europeni.

Foto Shutterstock
Foto Shutterstock

Întâlnirea ar trebui să se desfăşoare înainte de reuniunea NATO la nivel înalt, programată în prima parte a lunii viitoare la Vilnius. „Planurile pentru adunare beneficiază de un sprijin puternic din partea liderilor europeni, inclusiv a preşedintelui francez Emmanuel Macron, care fac presiuni pentru participarea ţărilor care au trecut de partea Rusiei sau au refuzat să ia o poziţie în legătură cu războiul“, scrie cotidianul financiar american.

„Nu vor fi ruşi, dar toată lumea va fi binevenită“, a declarat un diplomat european de rang înalt despre planificarea întâlnirii la nivel înalt.

Planul de pace în 10 puncte avut în vedere de autorităţile de la Kiev include „restabilirea controlului Ucrainei asupra teritoriului său, returnarea prizonierilor de război şi urmărirea penală a crimelor de război“, precum şi măsuri privind securitatea nucleară.

Cum va fi impus Rusiei planul de pace

WSJ afirmă că oficialii europeni colaborează cu autorităţile ucrainene pentru reformularea planului, astfel încât acesta să fie acceptat şi de alte puteri globale, precum India, Brazilia, China sau Arabia Saudită.

Publicaţia americană mai subliniază că „efortul occidental vine în contextul în care alte ţări cu legături mult mai strânse cu Rusia au încercat să preia iniţiativa în activitatea diplomatică pentru a pune capăt conflictului“, în contextul în care „atât Brazilia, cât şi China au trimis emisari de pace la Moscova şi în capitalele europene pentru discuţii privind încheierea războiului“.

Dincolo de semnalul pe care ar dori să-l trimită aliaţii occidentali ai Ucrainei prin organizarea unei astfel de întâlniri la nivel înalt, este greu de crezut că vor exista rezultate concrete ale unei reuniuni de pace unde Rusia nu este invitată.

WSJ nu lasă să se înţeleagă în niciun fel cum ar putea fi impus Rusiei un acord de pace, chiar dacă printre părţile semnatare s-ar afla şi principalele puteri din Sudul Global, inclusiv China.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite