Uniunea Mediteraneeană îi dă bătăi de cap lui Sarkozy

Preşedintele francez susţine proiectul unei coagulări politico-economice a bazinului Mării Mediterane. Ţările de pe flancul sudic îl privesc însă cu mare reticenţă. Crearea unei uniuni a

Preşedintele francez susţine proiectul unei coagulări politico-economice a bazinului Mării Mediterane. Ţările de pe flancul sudic îl privesc însă cu mare reticenţă.

Crearea unei uniuni a statelor de pe ambele ţărmuri ale Mării Mediterane a constituit unul dintre subiectele de maxim interes abordate de Nicolas Sarkozy în timpul campaniei electorale pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale. El îşi promovează în continuare proiectul ambiţios, dar "noul pact dintre Europa şi Africa", după cum l-a definit Mohamed al VI-lea, regele Marocului, se află încă sub un mare semn de întrebare.

Uniunea Mediteraneeană (UM) ar putea lua naştere la Marsilia, anul viitor, au declarat membrii delegaţiei franceze la conferinţa miniştrilor de externe EuroMed, care s-a desfăşurat la începutul lunii noiembrie la Lisabona.

Bernard Kouchner, actualul ministru francez de externe, a declarat, cu acea ocazie, că în iunie 2008 la Marsilia ar putea avea loc o primă reuniune între ţările aflate pe ambele ţărmuri ale Mediteranei.

La Lisabona, Franţa a reamintit că viitoarea uniune nu se doreşte a fi "exclusivă", ci "inclusivă", şi că statele din Uniunea Europeană pot, în consecinţă, să contribuie activ la proiect.

Axă împotriva terorismului

Planul a mai fost prezentat de către Nicolas Sarkozy şi în oraşul Tanger, cu ocazia unei vizite oficiale pe care a făcut-o în Maroc la mijlocul lui noiembrie. Iar la sfârşitul acestei luni, proiectul urmează a fi dezbătut la Rabat, cu ocazia summitului miniştrilor de externe ai Uniunii Magrebului Arab.

"Viitorul Europei şi cel al Franţei se joacă, în primul rând, în bazinul mediteraneean", susţine Sarkozy atunci când îşi apără "construcţia", despre care spune că va constitui, în primul rând, o axă a luptei împotriva crimei organizate şi a terorismului.

"Uniunea Mediteraneeană va fi o punte de legătură între Europa şi Africa", a precizat preşedintele francez la reuniunea din Tanger. Conform planului, ea se va baza pe dialogul permanent al ţărilor riverane Mediteranei, cărora li se adaugă Portugalia.

Deciziile importante ar urma fi luate cu ocazia unor reuniuni periodice "la vârf", de tipul G8, cărora li s‑ar asocia un consiliu al Mediteranei, asemănător Consiliului Europei. De asemenea, se urmăreşte punerea în practică a unui sistem de securitate colectivă, a precizat Alain Le Roy, ambasadorul însărcinat cu prezentarea proiectului la summitul de la Lisabona.

"Uniunea Mediteraneeană va lua forma unui forum de schimburi anual sau bianual între ţările riverane Mării Mediterane. Este vorba mai mult despre o asociere între proiecte comune, bazate pe programe concrete ca, de exemplu, crearea unei agenţii a apei care să supravegheze şi să ia măsuri împotriva poluării apelor Mediteranei, ori a unei agenţii de dezvoltare a întreprinderilor mici şi mijlocii", a mai precizat cu acea ocazie Le Roy.

Din punct de vedere politic, uniunea va avea un rol bine determinat în ceea ce se cheamă "politica arabă" a Franţei în procesul de pace din Orientul Mijlociu, dar şi în găsirea unor soluţii pentru conflictul israeliano-palestinian. În fine, pentru a aplana orice tensiune, un statut de "observator" ar urma să fie atribuit ţărilor non-riverane Mediteranei, în timp ce UE, reprezentată prin Comisia Europeană, ca şi Liga Arabă, ar fi membre de drept ale uniunii.

O piaţă cu 700 milioane de consumatori

Nu o dată, Sarkozy a declarat despre UM că este un organism "cu geometrie variabilă", prin intermediul căruia bazinul mediteraneean devine "cel mai mare laborator din lume al dezvoltării comune".

Deşi miniştrii reuniţi la Lisabona au confirmat că 2010 este "ultimul termen" pentru fundamentarea noii construcţii politice, proiectul se află "mai degrabă în formă de schiţă decât sub forma unui tablou", după cum a apreciat cotidianul francez "Liberation".

Potrivit acestuia, amănuntele de ordin economic reprezintă încă o mare necunoscută. Într-adevăr, zona mediteraneeană reprezintă astăzi o piaţă de desfacere cu 700 milioane de consumatori. Europa este primul partener comercial al ţărilor mediteraneene, cu un export anual evaluat la peste 59 miliarde de euro.

Confuzie internaţională

Totuşi conceptul de "geometrie variabilă", atât de drag lui Sarkozy, nu pare să-şi fi găsit încă o reprezentare clară şi stabilă. Şi atunci, apreciază unii comentatori, întrebări de genul "câţi vor participa la crearea unui nou organism internaţional?" sau "cum va fi finanţat proiectul?" apar perfect justificate.

În ciuda întâlnirilor ce au avut ca temă de dezbatere tocmai crearea acestei uniuni, rezultatele se arată, deocamdată, puţin concludente. Unul dintre motivele acestei "confuzii" internaţionale îl reprezintă faptul că ţările sudice riverane Mediteranei cooperează prea puţin, nereuşind să concretizeze decât în mod aleatoriu acorduri politico-economice pe termen lung, iar volumul schimburilor comerciale este limitat.

Ambiţiile lui Sarko deranjează

Crearea unei zone de liber schimb în regiune apare astfel puţin probabilă, mai ales într-un interval scurt de timp, dat fiind că anul 2010 este considerat "deadline" pentru fondarea uniunii. La fel, în zonă mai există o altă "fractură": conflictul teritorial din Sahara Occidentală. Şi dacă Marocul pune accentul asupra unei relaţii bilaterale privilegiate cu Uniunea Europeană, Algeria încearcă, la rândul ei, să-şi apere interesele, exportându-şi în continuare gazul şi petrolul, cu teama concurenţei directe dintre propriile întreprinderi şi cele europene.

În acest context, "International Herald Tribune" subliniază că fezabilitatea acestei ambiţioase uniuni depinde şi de implicarea financiară pe care membrii ei s-ar angaja să o respecte. "Este una dintre slăbiciunile fundamentale. O idee ar fi instaurarea unei taxe pe turism în ţările ce ar urma să facă parte din uniune, dar ar fi vorba de o măsură impopulară.

O altă sursă ar putea proveni din fondurile UE destinate politicii de bună vecinătate. Dar este greu de presupus că ţările din Europa de Nord vor dori să finanţeze un proiect perceput ca un <> al preşedintelui francez, care îl ajută pe acesta să joace un rol de prim rang în zonă, urmărindu-şi propriile interese strategice şi comerciale", mai susţine prestigioasa publicaţie americană.

Ţările europene neriverane sunt reticente

Proiectul preşedintelui francez este privit deopotrivă cu scepticism şi entuziasm. Printre cei care şi-au anunţat susţinerea înfiinţării acestei uniuni se află preşedintele egiptean Hosni Mubarak. "Personal, cred că este o propunere excepţională care trebuie studiată", a declarat el după o cină festivă la Palatul Elysees la începutul lunii august. În schimb, secretarul general al Ligii Arabe, Amr Moussa, a spus că "este o idee bună", dar nu ştie ce se află înăuntrul ei.

Mai optimist s-a arătat preşedintele tunisian Ben Ali care, la 25 octombrie, şi-a reafirmat sprijinul acordat viitoarei Uniuni Mediteraneene. La fel, regele Marocului, Mohammed VI, a calificat proiectul "vizionar şi îndrăzneţ" şi a declarat că este "gata să îl exploreze", definindu-l totodată ca "un posibil nou pact între Europa şi Africa, al cărui pivot va fi chiar Marea Mediterană".

Spania şi Portugalia au avut aceleaşi reacţii pozitive. Ministrul de externe spaniol, Miguel Angel Moratinos, a afirmat că "suntem de acord cu omologii noştri francezi că în zonă trebuie concretizate planuri privind securitatea, imigraţia, schimburile culturale". La fel, Luis Amado, ministrul portughez de externe, a vorbit despre "o iniţiativă oportună". Amado consideră că "pentru pacea în regiune este necesară o nouă relaţie strategică între Uniunea Europeană şi bazinul mediteraneean".

În Europa, în schimb, ţările care nu sunt riverane Mării Mediterane sunt mult mai reticente faţă de proiectul preşedintelui francez. Deocamdată, Germania s-a abţinut să facă vreun comentariu. Ministrul luxemburghez de externe, Jean Asselborn, şi-a manifestat reţinerea faţă de viitoarea uniune şi mai ales faţă de modul confuz de finanţare a acesteia.

La toate acestea se adaugă faptul că Ankara respinge planurile lui Sarkozy, prin care i se propune un rol important, de partener privilegiat, în cadrul noii structuri a UM. "Turcia nu se va mulţumi cu participarea la o uniune a ţărilor riverane Mediteranei, în locul aderării la UE", a precizat în repetate rânduri Abdullah Gul, ministrul turc al afacerilor externe.

Presa marocană, politicoasă, dar rece

După ce Nicolas Sarkozy şi-a susţinut "uniunea" pe timpul conferinţei de la Tanger, cele mai multe ziare din Maroc s-au referit la "inconsistenţa" planului, susţinând că acesta trebuie să fie mai explicit pentru a se bucura de credibilitate. Cotidianul "Aujourd'hui le Maroc" este de părere c ă "această faimoasă şi mereu misterioasă Uniune Mediteraneeană este o modalitate pentru ca Nicolas Sarkozy să-şi imprime propria marcă, să se diferenţieze de Jacques Chirac, încă popular în Maroc".

La rândul său, săptămânalul "La Nouvelle Tribune" califică proiectul uniunii drept "un miraj", "o cochilie goală", "un concept abstract". "Această Uniune Mediteraneeană are de depăşit, în perspectivă, numeroase obstacole, printre care se află reţinerea Turciei, criza israeliano-palestiniană şi faptul că Magrebul nu este unit", mai apreciază săptămânalul.

Roma ar urma să devină capitala uniunii ?

La 28 mai 2007, Nicolas Sarkozy i-a prezentat lui Romano Prodi proiectul său "mediteraneean" şi, după cum a declarat ulterior premierul italian, cei doi au decis să colaboreze strâns pentru îndeplinirea acestuia. Analiştii politici consideră că Italiei i-ar reveni un rol de prim rang în cadrul viitoarei uniuni, nefiind exclus ca Roma să fie declarată "capitala" acesteia.

Din punct de vedere istoric, propunerea are o oarecare legitimitate, dat fiind că numai în epoca romană bazinul Mării Mediterane s-a bucurat de o reală unitate politică şi culturală, după cum a apreciat şi istoricul francez Fernand Braudel. În afară de legitimitatea istorică, Roma ar deţine-o şi pe cea geografică, strategică, politică ori economică.

De asemenea, Italia ar avea şansa să devină un mediator important în ceea ce priveşte aderarea Turciei la Uniunea Europeană. Sub toate guvernele, Roma a susţinut lărgirea UE şi a fost favorabilă ideii ca această ţară să facă parte din marea familie europeană.