Un nou raid aerian al Israelului în Fâşia Gaza
Aviaţia israeliană a iniţiat marţi seară un al doilea raid contra unor palestinieni care se pregăteau să lanseze rachete din Fâşia Gaza spre sudul Israelului, a anunţat un purtător de cuvânt al armatei, citat de AFP.
Acest atac s-a produs în nordul Fâşiei Gaza, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Mai înainte, şase rachete au fost trase în timpul zilei spre teritoriul israelian fără să facă victime sau pagube, a adăugat sursa citată.
În timpul după-amiezii, armata aerului israeliană a lansat deja un raid contra unui lansator de rachete în nordul Gazei.
Doi civili palestinieni au fost răniţi în acest raid, potrivit unor surse medicale palestiniene.
Această recrudescenţă a violenţei survine odată cu apropierea vineri a terminării unui armistiţiu al violenţelor încheiat între Israel şi Hamas, mişcarea islamică palestiniană care controlează Fâşia Gaza, prin intermediul Egiptului.
Ministrul apărării Ehud Barak a anunţat la rândul său marţi seară că punctele de trecere între Israel şi Fâşia Gaza vor rămâne închise miercuri ca urmare a tirurilor de rachete, într-un comunicat al Ministerului Apărării.




















































