Ucraina afirmă că tranzitul de gaz rusesc spre Europa s-a diminuat

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ucraina afirmă că tranzitul de gaz rusesc spre Europa s-a diminuat
Ucraina afirmă că tranzitul de gaz rusesc spre Europa s-a diminuat

Tranzitul de gaz rusesc spre Europa prin Ucraina a scăzut în februarie cu 43,4%, la 6,4 miliarde metri cubi, comparativ cu 11,3 miliarde metri cubi în februarie 2008, din cauza cererii slabe, a anunţat marţi ministerul ucrainean al combustibilului şi energiei, scrie Reuters.

Ministerul a mai anunţat că tranzitul de gaze naturale a fost de 11,1 miliarde metri cubi în primele două luni ale anului, comparativ cu 23,7 miliarde metri cubi în aceeaşi perioadă de anul trecut.

"Europa nu mai cumpără gaze ruseşti la fel ca înainte", a declarat Inna Koval, purtătoarea de cuvânt a monopolului ucrainean de tranzit Ukrtransgas.

În 2008, tranzitul de gaze naturale ruseşti prin Ucraina a crescut cu 3,8%, la 119,6 miliarde metri cubi, de la 115,2 miliarde metri cubi în 2007.

Reprezentanţii companiei ruseşti Gazprom spun că se aşteaptă ca vânzările de gaze naturale din Europa să se revigoreze în momentul în care preţul gazului va coborî de la nivelurile actuale. Preţul gazului evoluează în funcţie de cel al petrolului şi al produselor rafinate, dar cu o întârziere de şase luni.

Aprovizionarea Europei cu gaze naturale a fost întreruptă timp de aproape două săptămâni în ianuarie, ca urmare a unei dispute dintre Ucraina şi Rusia, din cauza unor întârzieri de plată. 80% din tranzitul de gaz rusesc spre Europa trece prin Ucraina.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite