Trei soldaţi danezi, ucişi în Afganistan
Trei soldaţi danezi, membri ai ISAF în Afganistan, au fost ucişi, iar un al patrulea a fost rănit de o mină care a explodat sub vehiculul lor în provincia Helmand, au anunţat vineri autorităţile militare daneze, transmite Agerpres.
Aceste pierderi ridică la 21 numărul soldaţilor danezi căzuţi în Afganistan de când Danemarca a acceptat, în 2001, să trimită trupe în cadrul Forţei internaţionale de asistenţă a securităţii sub comanda NATO.
700 de soldaţi danezi, în cea mai mare parte staţionaţi în provincia Helmand /la sud-vest de oraşul Kandahar/, se află în prezent în Afganistan sub comandament britanic.




















































