Summitul NATO a început la Chicago. Traian Băsescu a fost ultimul preşedinte primit de Obama
0Summitul şefilor de stat şi de guvern din ţările membre ale NATO, consacrat cu precădere calendarului pentru transferul responsabilităţii securităţii către forţele locale din Afganistan, s-a deschis duminică după-amiază la Chicago, relatează AFP. Preşedintele Traian Băsescu a fost ultimul preşedinte primit de şeful statului american Barack Obama.
Cei 28 de lideri din cadrul NATO au păstrat mai întâi un minut de tăcere în memoria soldaţilor căzuţi în lupte, înainte de a trece, în cursul primei sesiuni de lucru, la analizarea mai multor dosare, printre care şi apărarea antirachetă, transmite Agerpres.
În deschiderea dezbaterilor, secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat că aliaţii vor face totul "pentru a reuşi în transferul responsabilităţii securităţii către forţele locale din Afganistan, până în 2014", după cum este prevăzut.
Anterior, secretarul general al NATO a dat asigurări că nu va avea loc o "retragere precipitată" din Afganistan, în pofida deciziei Franţei de a accelera plecarea militarilor săi.
"Vom rămâne angajaţi în Afganistan până la succesul operaţiunii", a declarat el.
Aproximativ 50 de şefi de stat şi de guvern din lumea întreagă sunt prezenţi la acest summit ce se va desfăşura timp de două zile, ultra-protejat şi prezentat ca fiind cel mai important de la crearea NATO în urmă cu 60 de ani, potrivit Alianţei Nord-Atlantice.
Președintele Traian Băsescu s-a întâlnit cu reprezentanții companiei Chevron, informează postul de știri Realitatea TV.























































