Summit la Washington. Liderii celor cinci ţări nordice, primiţi de Barack Obama pe fondul creşterii tensiunilor cu Rusia
0Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, îi primeşte vineri, la Washington, pe liderii celor cinci ţări nordice (Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia şi Suedia), pentru discuţii în vederea apropierii poziţiilor în numeroase dosare, începând de la încălzirea globală până la combaterea terorismului, pe fondul creşterii tensiunilor cu Rusia, relatează AFP online.
În ultimele săptămâni, avioane ruseşti s-au apropiat periculos, în nenumărate rânduri, de avioane militare americane prezente în Marea Baltică. Cu toate acestea, Washingtonul a evitat să vocifereze pe marginea acestor incidente, făcând apel doar la „normalizare“ în regiunea Mării Baltice, considerată de Moscova drept una dintre zonele sale de influenţă.
Întâlnirea lui Obama cu liderii celor cinci ţări, care numără în total aproximativ 27 de milioane de locuitori, are loc în scopul sublinierii „angajamentului Americii pentru securitatea Europei, schimburile transatlantice şi promovarea unor valori democratice comune“, precizează Casa Albă într-un comunicat.
„Statele Unite şi NATO joacă, de mai multe decenii, un rol central în menţinerea securităţii în Europa. Ţările nordice acordă o importanţă mare acestui fapt“, au subliniat, într-un editorial comun publicat în „Huffington Post“, ambasadorii ţărilor nordice în Statele Unite.
Danemarca, Islanda şi Norvegia sunt membre ale Alianţei Nord-Atlantice, în timp ce Finlanda, care are o frontieră de peste 1.300 de kilometri cu Rusia şi exprimă frecvent îngrijorări cu privire la intensificarea activităţii militare ruse în regiune, şi Suedia iau în calcul să adere la organizaţia de apărare colectivă.
Pentru a calma temerile unor ţări din estul Europei legate de o eventuală agresiune rusă după anexarea peninsulei Crimeea şi ofensiva separatiştilor proruşi în estul Ucrainei, NATO a mobilizat pe flancul de est al Europei mijloace militare suplimentare şi a multiplicat patrulele şi exerciţiile.
Dincolo de mizele legate de Rusia, Obama şi cei cinci lideri nordici urmează să discute pe larg şi despre problema încălzirii globale.
Barack Obama: SUA au nevoie de mai mulţi prieteni ca ţările din nordul Europei
Înainte de summit, preşedintele american a felicitat relaţia dintre Statele Unite şi cei cinci aliaţi nordici, apreciind că lumea ar fi un loc mai bun cu mai multe ţări ca Finlanda, Norvegia, Suedia, Danemarca şi Islanda, transmite DPA, potrivitg news.ro.
„Cei mai apropiaţi parteneri ai Americii în lume sunt democraţiile şi este suficient să ne uităm la prietenii noştri nordici pentru a vedea de ce“, a declarat Obama vineri
El a lăudat ţările nordice pentru angajamentul faţă de drepturile omului, angajamentul la nivel mondial şi reţelele de securitate socială puternice.
Obama i-a întâmpinat pe oaspeţii săi în interior, din cauza ploilor care cad de o săptămână la Washington.
El a spus în glumă că oaspeţii săi sunt obişnuiţi cu lipsa soarelui timp de săptămâni în partea de nord a unora dintre ţările lor.
La rândul lor, liderii Norvegiei şi Finlandei i-au mulţumit lui Obama pentru leadershipul american la nivel internaţional în domeniul modificărilor climatice.
„Suntem recunoscători faţă de leadershipul de care Statele Unite au dat dovadă în lupta împotriva celei mai mari ameninţări la adresa existenţei lumii, şi anume modificările climatice, şi pentru că şi-au concentrat atenţia asupra Arcticii, unde practic suntem vecini“, a declarat preşedintele finlandez Sauli Niinisto.
Premierul norvegian, Erna Solberg, a salutat drept cruciale eforturile Statelor Unite în vederea încheierii, anul trecut, a Acordului internaţional privind clima, la Paris.
„Leadershipul Statelor Unite este necesar în asigurarea viitorului planetei“, a spus ea.
Liderii nordici au îndemnat, de asemenea, atât la o acţiune comună în domeniul comerţului, în contextul în care Statele Unite şi Uniunea Europeană (UE) negociază un acord comercial, cât şi în domeniul securităţii, prin intermediul NATO, în contextul agresiunii Rusiei în Ucraina, informează news.ro.
Acest summit de o zi se va încheia cu un dineu de stat la Casa Albă.