Substitute de criză pentru închisorile din SUA

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Substitute de criză pentru închisorile din SUA
Substitute de criză pentru închisorile din SUA

Semnal FP. Mai multe state americane încearcă să reducă cheltuielile pentru numărul din ce în ce mai mare de deţinuţi, prin metode alternative de ispăşire a pedepselor. Liberarea condiţionată, supravegherea continuă şi tratamentul în instituţii speciale pentru cei dependenţi de alcool şi de droguri sunt doar câteva dintre ele.

Cel puţin 500 de tribunale pentru droguri oferă celor care comit infracţiuni mai puţin grave, precum condusul în stare de intoxicare, posibilitatea de a evita închisoarea printr-un proces intensiv de tratament împotriva dependenţei, contacte regulate cu un judecător şi prin supunerea la teste aleatorii, scrie The Washington Post

Sumele economisite astfel din bugete sunt semnificative, deoarece un „prizonier” costă statul în medie 79 de dolari pe zi, în timp ce pentru monitorizarea sa în libertate nu se cheltuiesc decât 3,50 dolari pe zi, susţine Adam Gelb, director al Public Safety Performance Project din Cadrul Pew Center.   

Preşedintele Obama a cerut deja Congresului alocarea a peste 200 de milioane de dolari pentru implementarea unor programe de reintegrare a prizonierilor în societate.

Pe lângă state ca Maryland şi Virginia, chiar şi Texasul, cunoscut pentru legislaţia sa dură în materie de criminalitate, a adoptat aceste metode alternative la încarcerare. Până în 2012 statul ar fi avut nevoie de încă 17.000 de paturi pentru deţinuţi, ceea ce ar fi implicat construirea a încă opt închisori cu un cost total de 1 miliard de dolari.

Ca urmare au fost suplimentate fondurile alocate pentru tribunalele de droguri şi pentru tribunalele responsabile pentru cei care conduc în stare de dependenţă iar proporţia celor liberaţi condiţionat a crescut la 31%.

Mai puţini recidivişti

Un alt stimulent pentru aplicarea pedepselor alternative îl constituie problema recidivismului. În ultimii 20 de ani, rata de recidivism la nivel naţional n-a scăzut în SUA. Aproximativ jumătate din prizonierii eliberaţi s-au întors la închisoare în numai trei ani.

În prezent se pare că mult mai puţini din cei care primesc tratament împotriva dependenţei de alcool şi de droguri sunt din nou întemninţaţi pentru săvârşirea unor noi infracţiuni.

Totuşi sunt şi sceptici care susţin că aceste tribunale speciale au un efect limitat deoarece duc lipsă de resurse, sunt prezidate de voluntari şi nu împiedică în primă instanţă condusul în stare de ebrietate sau de dependenţă, ci se concentrează doar pe contravenienţii repetaţi.   

Pentru detalii şi informaţii despre un alt tip de sistem penitenciar, consultaţi şi:

Washington Post: Sentencing Panel Mulls Alternatives to Prison
As the nation's inmate population climbs toward 2.5 million, the U.S. Sentencing Commission is considering alternatives to prison for some offenders, including treatment programs for nonviolent drug users and employment training for minor parole violators.

IHT: Rare look at a Russian prison reveals contradictions
Incongruities abounded: the room where new inmates meet prison psychiatrists glowed with aromatherapy candles. The sound of chirping birds and gurgling water was piped into the hangar-like dining hall from a clubhouse, which has a fountain; 150 aquariums, featuring woodcarvings by inmates, were dotted around the colony. Prisoners can go to school and even receive higher education.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite