Prima Doamnă a Statelor Unite a fost testată pozitiv la COVID-19. Joe Biden va purta mască

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a cărui soţie, Jill, a fost testată pozitiv la COVID-19, va purta o mască sanitară ca măsură de precauţie, chiar dacă a fost testat și s-a dovedit a fi negativ, a anunţat Casa Albă, notează AFP, scrie Agerpres.

Jill și Joe Biden FOTO EPA-EFE
Jill și Joe Biden FOTO EPA-EFE

Președintele american în vârstă de 80 de ani, care a fost testat negative, "nu are niciun simptom", a precizat purtătoarea de cuvânt a preşedinţiei, Karine Jean-Pierre.

Prima Doamnă a contractat COVID-19, însă conform autorităților ea are doar simptome ușoare ale bolii.

Deoarece Joe Biden s-a întâlnit cu soția sa el "va purta mască atunci când va fi în interior şi înconjurat de oameni", conform reglementărilor sanitare în vigoare, a declarat purtătoarea de cuvânt. "Preşedintele îşi va scoate masca atunci când se va afla la o distanţă suficient de mare faţă de celelalte persoane, atât în interior, cât şi în aer liber", a mai precizat ea.

Karine Jean-Pierre nu a făcut nicio precizare dacă preşedintele va purta mască la următorul summit G20 organizat la New Delhi sau despre eventualele planuri ale Casei Albe în eventualitatea în care Joe Biden va fi testat pozitiv înainte ori în timpul călătoriei.

"Preşedintele va fi testat la intervale regulate", a adăugat purtătoarea de cuvânt. Prima Doamnă a Statelor Unite, 72 de ani, prezintă "doar simptome uşoare", a indicat biroul ei, şi va rămâne la reşedinţa cuplului în Rehoboth Beach, statul Delaware.

Jill Biden a mai fost testată pozitiv la COVID-19 și cu un an în urmă.

Statele Unite înregistrează o creştere puternică a cazurilor de COVID-19 şi a spitalizărilor din ultimele săptămâni, mai scrie AFP, adaugă Agerpres.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite