Spre un nou război pentru Kashmir? Pakistanul înăspreşte tonul faţă de India

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Pakistanului, Imran Khan, a înăsprit tonul, miercuri, faţă de India, acuzând-o că pregăteşte o operaţiune militară în teritoriul din Kashmir controlat de ţara sa şi avertizând cu o ripostă.

„Armata pakistaneză dispune de informaţii solide potrivit cărora ei au intenţia să facă ceva în Kashmirul pakistanez“, a declarat Imran Khan într-un discurs susţinut miercuri la Muzaffarabad cu prilejul de Zilei Independenţei Pakistanului.

„Ei sunt pregătiţi, dar noi vom răspunde ferm“, a continuat el.

„Am decis să luptăm până la capăt dacă India comite vreo încălcare. A venit momentul să le dăm o lecţie“, a insistat premierul pakistanez, citat de AFP.

Şi şeful Statului Major al Armatei Pakistaneze, generalul Qamar Javed Bajwa, a avertizat India. El declarat că trupele sale sunt „complet pregătite să-şi îndeplinească rolul“.

Schimbarea de ton este drastică de partea pakistaneză, în condiţiile în care ministrul de Externe Mehmood Qureshi declara joia trecută că ţara sa „nu ia în calcul opţiunea militară“ împotriva ultimelor decizii ale Indiei legate de Kashmir.

Cele două ţări cunosc un nou episod de tensiuni după decizia premierului Narendra Modi de a revoca autonomia constituţională a Kashmirului controlat de India şi revendicat de Pakistan. Această măsură, luată la 4 august, a fost calificată drept ilegală de Pakistan.

India şi Pakistanul îşi dispută Kashmirul încă din 1947 şi s-au dedat la două războaie pentru acest teritoriu montan populat în mare parte de musulmani.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite