Site-ul creat pentru a informa cetăţenii Rusiei cu privire la războiul din Ucraina. Oricine poate trimite mailuri cu mesajul „Nu sunt duşmanul tău“ către zeci de ruşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Telefon laptop calculator internet smartphone FOTO Shutterstock
Telefon laptop calculator internet smartphone FOTO Shutterstock

Un expert în computere din Norvegia a creat un site web care permite oricui să trimită un e-mail despre războiul din Ucraina unui număr de până la 150 de adrese de e-mail ruseşti simultan, astfel încât poporul rus să aibă şansa de a afla adevărul pe care îl ascunde guvernul lor, potrivit BBC.

Milioane de mesaje sunt primite în toată Rusia, cu acelaşi subiect: „Nu sunt duşmanul tău”, relatează BBC

Mesajul scris în limba rusă, alături de o traducere în engleză, începe: „Dragă prieten, vă scriu pentru a-mi exprima îngrijorarea pentru viitorul sigur al copiilor noştri de pe această planetă. Cea mai mare parte a lumii a condamnat invadarea Ucrainei de către Putin”.

E-mailul continuă prin a implora poporul rus să respingă războiul din Ucraina şi să caute adevărul despre invazie la serviciile de ştiri non-statale.

În doar câteva zile, peste 22 de milioane dintre aceste e-mailuri au ajuns în căsuţele de e-mail ruseşti şi sunt trimise de voluntari din întreaga lume, care îşi donează timpul şi adresele de e-mail cauzei.

Este una dintre un număr tot mai mare de modalităţi unice prin care hackerii, activiştii şi oamenii din întreaga lume încearcă în fiecare zi  să ajungă prin intermediul mediului online la ruşi pentru a ocoli blocările media şi cenzura. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite