Siria: cruzime de ambele părţi
0În timp ce soldaţii lui Assad folosesc scuturi umane pentru tancuri, apar informaţii că unii rebeli îi torturează şi îi ucid pe loialişti.
Forţele regimului sirian folosesc scuturi umane: obligă civili să stea în faţa tancurilor sau pe acestea pentru a nu fi atacate de "Armata Siriană Liberă" (n.r. defectorii), relatează CNN, citând mărturia unui activist al opoziţiei aflat în oraşul Homs. Homs este asediat de mai multe zile de forţele regimului lui Bashar al-Assad. Ploaia de obuze şi tancurile aduse în oraş nu par însă a-i descuraja pe opozanţi.
Găsirea unor cadavre de oameni executaţi în gropile de gunoi de la marginea oraşului Homs ridică însă întrebări şi asupra felului în care acţionează opoziţia siriană. Jurnalistul de la "Telegraph" relatează că a văzut cadavre de bărbaţi aflate în descompunere, dar ale căror mâini şi picioare fuseseră legate cu funii. „Ca o umilire în plus, partalonii unuia dintre ei fuseseră daţi jos şi atârnau în jurul genunchilor", scrie „The Telegraph". Alţii au fost pe jumătate îngropaţi şi fuseseră parţial devoraţi de sălbăticiuni.
Rebelii susţin că e vorba de soldaţi ai lui Assad împuşcaţi pentru că voiau să dezerteze. Însă jurnalistul britanic are dubii că aceasta este realitatea: aceştia nu purtau haine militare, iar restul rebelilor s-au enervat când jurnalistul a început să pună întrebări şi să facă poze. I s-a cerut să şteargă pozele. În plus, dacă ar fi fost civili din Homs, corpurile ar fi fost recuperate de rude, cu toate sacrificiile, şi li s-ar fi făcut funeralii. Ce este cert este că cei cinci bărbaţi văzuţi au fost aliniaţi şi împuşcaţi, după ce au fost batjocoriţi. Incidentele încep să semene cu ce s-a întâmplat în Libia colonelului Muammar Gaddafi.
Există deja mărturii că rebelii, mulţi dintre ei musulmani suniţi, ucid alawiţi, minoritatea căreia îi aparţine familia al-Assad şi mulţi membri ai regimului. Rebeliunea contra regimului Assad s-a transformat deja în război civil şi este imposibil de indicat uneori cărei tabere îi aparţin victimele. Apoi, rebeliunea a devine tot mai violentă pe măsură ce tot mai mulţi soldaţi dezertează şi iau armele cu ei. Aceştia lansează atacuri, ucid soldaţi şi forţe de securitate, relatează CNN.
Sâmbătă noaptea, rebelii au organizat o ambuscadă lângă Homs şi au atacat un convoi al armatei siriene. Au distrus un tanc, dar nu se ştie ce alte pagube - umane sau materiale au mai existat. Este la fel de adevărat că regimul autoritar al lui Bashar al-Assad răspunde cu acţiuni de o violenţă ieşită din comun, mai notează jurnalistul britanic.
Sprijin de la Al-Qaida
Pentru a complica şi mai mult situaţia, în timp ce Occidentul denunţă represiunea sângeroasă a regimului Assad, Al-Qaida anunţă că sprijină rebeliunea. Actualul lider al organizaţiei teroriste, Ayman al-Zawahiri, a cerut răsturnarea "regimului canceros al măcelarului Bashar al-Assad". Anunţul a generat temeri că teroriştii îi dau apă la moară lui al-Assad, care dă vina pe terorişti pentru violenţe, iar pe de altă parte a produs temeri că teroriştii vor încerca să folosească în interes propriu rebeliunea.
5.500 de sirieni au fost ucişi în Siria de la debutul violenţelor, în urmă cu 11 luni.