Seulul evocă o „posibilă acţiune militară” pentru protejarea sud-coreenilor aflaţi la Kaesong

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Coreea de Nord împiedică accesul sud-coreenilor în complexul de la Kaesong FOTO Reuters
Coreea de Nord împiedică accesul sud-coreenilor în complexul de la Kaesong FOTO Reuters

Ministrul sud-coreean al Apărării a anunţat miercuri că dispune de un plan de urgenţă ce prevede o posibilă recurgere la forţă, cu scopul garantării securităţii cetăţenilor sud-coreeni ce muncesc în complexul industrial Kaesong, pe teritoriul nord-coreean, închis de Phenian, relatează AFP.

"Am pregătit un plan de urgenţă, inclusiv o posibilă acţiune militară, în cazul unei situaţii grave", a declarat Kim Kwan-jin într-o reuniune a deputaţilor din cadrul partidului conservator, majoritar.

"Este necesar să încercăm să împiedicăm ca situaţia să se înrăutăţească", a adăugat el.

Coreea de Nord a împiedicat miercuri dimineaţa angajaţi sud-coreeni să pătrundă în incinta complexului industrial Kaesong, considerat un simbol al cooperării între cele două Corei, dar a anunţat că sud-corenii care se află înăuntru pot să plece.

Potrivit Seulului, doar nouă sud-coreni, din 861 prezenţi în interiorul complexului, au putut să plece miercuri după-amiaza, după ora locală.

Mulţi au ales să rămână în interiorul complexului, pentru a se asigura de buna funcţionare a societăţilor pentru care muncesc, a precizat Ministerul sud-coreean al Unificării, însărcinat cu relaţiile între cele două ţări.

În complexul Kaesong, deschis în 2004, muncesc aproxmativ 53.000 de nord-coreeni, pentru aproximativ 120 de firme sud-coreene, în principal în sectorul manufacturier (haine, încălăminte, ustensile de bucătărie). Pe platforma industrială muncesc, de asemnea, câteva sute de sud-coreeni.

Închiderea complexului industrial Kaesong, pentru prima dată din 2009 - când a fost închis o singură zi - şi până în prezent, intervine într-un context de tensiuni puternice în peninsulă.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite