VIDEO Phenianul împiedică accesul sud-coreenilor în complexul de la Kaesong
0Coreea de Nord a împiedicat miercuri dimineaţă accesul angajaţilor sud-coreeni în complexul industrial intercoreean de la Kaesong, o măsură care intervine în contextul puternicelor tensiuni între Nord şi Sud.
„Coreea de Nord nu şi-a dat încă acordul, aşa cum face în fiecare zi, pentru ca cei 484 de sud-coreeni să intre în Kaesong astăzi“, a declarat pentru agenţia France Presse un purtător de cuvânt al Ministerului sud-coreean al Unificării.
Zona industrială implantată la 10 km în interiorul Coreei de Nord a fost inaugurată în 2004, din dorinţa de a stabili o cooperare între cele două state.
Trecerea sud-coreenilor peste frontieră are loc în mod normal la 8.30 (23.30 GMT), dar responsabilii nord-coreeni nu şi-au dat încă acordul după aproape o oră, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Această întârziere ridică temeri că Nordul şi-a pus în aplicare ameninţarea de a închide parcul industrial intercoreean, unde sunt investite fonduri sud-coreene şi care până acum nu a încetat niciodată să funcţioneze în timpul crizelor precedente din peninsulă.
Stabilitatea operaţională a complexului este considerată un barometru al relaţiilor intercoreene şi închiderea sa ar marca o clară escaladare a tensiunilor.
Coreea de Nord: soldaţii se antrenează trăgând la o ţintă soldat pe a cărui cască scrie USA